În program sunt incluşi elevii care acum nu au posilbitatea să participe la cursurile online la distanță, a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului.

Acesta a spus că dezvoltarea sistemului de învățământ online este o prioritate în această perioadă

În funcție de evaluările care vor fi făcute pe parcus, numărul elevilor ar putea să crească, “astfel încât toți cei care în acest moment nu pot participa la sistemul de învățământ online să poată avea această facilitate în cursul acestui an“, a mai spus Dancă.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a declarat că din acelaşi fond de rezervă vor fi cumpărate măşti pentru persoanele vulnerabile.

De asemenea, tot din fondul de rezervă al Guvernului vom susține cheltuielile necesare pentru distribuirea de măști pentru persoanele vulnerabile, care e află sub incidența prevederilor legii privind venitul minim garantat. Pregătim actul normativ pentru ședința următoare“, a declarat Orban.

Grădiniţele, şcolile şi alte unităţi de învăţământ nu se vor deschide până în toamnă, a anunțat președintele la finele lunii trecute.

„Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum. În cazuri excepționale se poate face o evaluare excepțională”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Tot luna trecută, preşedintele  a anunțat că după 15 mai populaţia se va putea mişca mai liber, dar unele restricţii vor rămâne în vigore, iar măştile vor fi obligatorii după ce expiră starea de urgenţă.

 

(Visited 154 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.