Conform MFP, principalele beneficii ale introducerii amnistiei sunt relansarea economiei și depãșirea unor probleme economice ale contribuabililor, precum și diminuarea datoriilor acestora.

“Prin aprobarea amnistiei se are în vedere încasarea obligațiilor bugetare restante la 31 martie 2020, precum și obligațiile bugetare cu termene de platã între 1 aprilie 2020 si 15 decembrie 2020, astfel că, pe de o parte, anularea accesoriilor sprijinã contribuabilii care pot folosi lichiditãțile de care dispun pentru continuarea activității afectatã direct sau indirect de criza Covid – 19 și permite curãțarea bilanțurilor de datorii, iar pe de altã parte, se asigurã o creștere a veniturilor la bugetul general consolidat”, se arată în document.

IMPORTANT: În cazul contribuabililor pentru care au fost instituite popriri la data intrãrii în vigoare a ordonanței de urgențã, în scopul acordãrii posibilitãții de a beneficia de anularea accesoriilor se reglementeazã posibilitatea contribuabilului de a efectua plãti din sumele indisponibilizate ca efect al popririi.

Dacã îndeplinește condițiile, un contribuabil poate beneficia de anularea accesoriilor în oricare dintre facilitãțile fiscale menționate anterior. Astfel, un contribuabil poate sã cumuleze toate facilitãțile dacã pânã la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, îndeplinește condițiile prevãzute de ordonanța de urgențã.

Contribuabilii care la data intrãrii în vigoare a ordonanței de urgențã beneficiazã de eșalonare la platã pot beneficia de facilitãțile fiscale dacã îndeplinesc condițiile impuse de ordonanțã, pe de o parte, iar pe de altã parte, doresc și menținerea eșalonãrii la platã, ori dacã finalizeazã eșalonarea pânã la 15 decembrie 2020, textul ordonanței fãcând distincție între aceste situații.

 

(Visited 121 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.