Sănătate

Atenție, părinți! Șamponul pentru bebeluşi Johnson & Johnson conține substanțe cancerigene

După scandalul mondial în legătură cu prezența azbestului în pudra de talc, pentru care compania a fost nevoită să plătească daune cumulate de aproape 5 miliarde de dolari, şamponul pentru bebeluşi a picat testele de calitate în India.

Scris de 
 pe data 
2 aprilie, 2019

Autorităţile indiene au anunţat în mod oficial compania americană că au fost identificate ingrediente dăunătoare în mostrele prelevate din două loturi, informează Reuters.

E vorba de formaldehidă şi azbest, ambele substanțe fiind cancerigene.

Rezultatele testelor au fost respinse de producătorul american. Johnson & Johnson tocmai anunţase la sfârşitul lunii februarie reluarea producţiei de pudră de talc, după ce testele făcute de autorităţi au constatat că nu conţine azbest.

În scandalul pudrei de talc, în cel mai recent proces deschis pe această temă, compania îi va plăti daune de de 29 de miloane de dolari unei americance care s-a îmbolnăvit de cancer.

Reamintim că în 2011, în laboratorul independent al Campaign for Safe Cosmetics au fost analizate o serie de produse pentru copii, fabricate de Johnson & Johnson, care au scos la iveală că în șampoane, cât și în spumă de baie pentru copii se află substanțe periculoase, cum ar fi dioxină și quaternium-15.

Dioxina este o substanță potențial cancerigena, iar quaternium-15 emană formaldehidă, substanță cunoscută pentru gradul înalt de toxicitate, care irită pielea, ochii și căile respiratorii.

 

Actualitate