Potrivit ultimei declarații de avere publicată pe site-ul Universității Ovidius, aferentă anului fiscal 2019, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie câștigă doar din salarii aproximativ 30.000 lei lunar.

Însă ceea ce este și mai incredibil este cum a reușit Arhiepiscopul Tomisului să achite, într-un singur an, o datorie de 144.000 de euro și să mai agonisească încă vreo 55.000 euro.

Conform declarației de avere depuse în 2020, ÎPS Teodisie deține un teren de 700 mp în Techirghiol, primit prin donație, și un teren pășune de 2,6 ha în Vatra Dornei. În rest nimic altceva lumesc: nu case, nu apartamente, nu bijuterii sau mașini. Când vine vorba însă de bani, lucrurile se schimbă…

În 2018 Teodosie împrumuta de la două bănci suma totală de 144.000 euro, însă un an mai târziu, potrivit declarației de avere, datoria nu mai exista, ceea ce înseamnă că a fost achitată. Din document, nu reies mișcări sau vânzări de bunuri care să arate de unde a putut lua Arheipiscopul Tomisului această sumă de bani pentru a stinge creditele la bancă. Mai mult decât atăt, dacă în 2018 Teodosie declara că are în conturi 117.000 lei (aprox.24.000 euro), în 2019, an în care a achitat și datoria, avea în conturi aproximativ 40.000 euro și 78.000 lei (peste 55.000 euro total).

La capitolul venituri salariale, Teodosie încasează lunar de două ori mai mulți bani decât președintele României.

Arhiepiscopul Tomisului a primit în 2019 un salariu de 158.000 lei (13.166 lei luna) de la Universitatea Ovidius și 176.304 lei (14.700 lei lunar) reprezentând salariul de la Arhiepiscopie. În total, în 2019, Teodosie a încasat din venituri salariale aprox. 28.000 lei pe lună.

(Visited 392 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.