La sfârșitul lunii decembrie, Roxana Taraș, mama unui copil în vârstă de 4 ani, s-a declarat revoltată de condițiile din Secția de Pediatrie a celei mai mari unități medicale din județ și a publicat pe internet o serie de fotografii însoțite de o descriere detaliată a experienței avute în spital, după ce fusese internată cu băiețelul ei.

Femeia a fotografiat saltele și lenjerii rupte, praf neșters, mizerie și a descris cum a fost nevoită ca băiatul ei să aștepte mai bine de oră pe un scaun, cu perfuzia în mână, până când i-a fost adusă o lenjerie de acasă, unitatea medicală fiind incapabilă să furnizeze una.

Asistenta îmi recomandase să pun copilul direct pe salteaua ruptă, fără husă. Este absolut inadmisibil ca într-un spital județean să fie doar 75 de locuri și 120 de internări! (…) În acest spital nu se găsesc medicamente uzuale pentru copii: Nurofen, Algin sau Novocalmin“, a relatat Roxana Taraș.

Demersul femeii nu s-a oprit doar la publicarea în online, ea făcând sesizări oficiale către toate instituțiile abilitate să ia măsuri pentru remedierea situației din Pediatria Spitalului Județean Constanța.

Prima instituție care s-a sesizat a fost Direcția de Sănătate Publică Constanța (DSP), care a efectuat verificări. Inspectorii au găsit o serie de nereguli igienico-sanitare, iar asistenta șefă a fost amendată cu 4.000 de lei. Ca urmare, conducerea spitalului a cumpărat de urgență o mie de lenjerii de pat și urmează o licitație pentru a cumpăra și alte seturi.

O amendă mică și degeaba, în opinia mea. De banii aceia mai bine luau medicamente pentru copii și mă refer la cele uzuale pe care nu le au. Sunt deținuți care au câștigat procese la CEDO pentru că au drepturi, iar în spitale copiii noștri sunt tratați mai rău decât infractorii!“, a declarat Roxana Taraș pentru Constanța de Azi.

Următoarea instituție care s-a sesizat este, de această dată, Avocatul Poporului care, după examinarea cererii mămicii revoltate, i-a solicitat în mod oficial președintelui CJ Constanța, Marius Horia Țuțuianu să dispună verificări la secția de Pediatrie.

Suntem informați cu privire la posibila încălcare a art. 34 și art. 49 din Constituția României, respectiv dreptul la ocrotirea sănătății și protecția copiilor și tinerilor. (…) Față de cele expuse mai sus, în temeiul art. 59 alin (2) din Constituția României vă supunem atenției aspectele sesizate și vă rugăm să dispuneți verificări, iar ulterior să ne informați cu privire la modalitatea de soluționare a acestora“, se arată în documentul transmis de Avocatul Poporului, semnat de adjunctul Ioan Gânfălean, Avocatul Copilului.

Documentul integral poate fi citit AICI.

Până la momentul publicării acestui articol, singura instituție care nu a trimis niciun răspuns către Roxana Taraș este Consiliul Județean Constanța. În timp ce sesizarea femeii așteaptă undeva pe un birou din CJ Constanța, cu tot cu număr de înregistrare, alte mămici au publicat fotografii din Pediatrie – mizeria, gândacii și condițiile execrabile în care părinții sunt nevoiți să-și interneze copiii.

 

(Visited 1.019 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.