Actualitate

Bilanțul sezonul estival 2018: 26 de oameni și-au găsit sfârșitul în apa Mării Negre

Sursă foto: vocea.biz

An de an, intervenția salvamarilor este crucială în stațiunile de pe litoral, întrucât turiștii, plini de entuziasm, nu respectă, de cele mai multe ori, atenționările privind pericolul la care se pot expune înotând în largul mării.

Scris de 
 pe data 
23 septembrie, 2018

Astfel, potrivit informațiilor prezentate de coordonatorul Serviciului Salvamar pentru Constanța și Mamaia, Gabriel Culea, peste 3.000 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamarilor constănţeni pe parcursul sezonului estival 2018.

Culea apreciază că vara lui 2018 a fost o grea încercare pentru salvamari, apogeul dificultății fiind atins în luna august, când la mare au fost prezenți cei mai mulți turiști.

Faţă de anii precedenţi a fost un sezon atipic, cu o mare foarte agitată în luna august, în permanenţă cu steagul galben sau roşu arborat. Ceea ce înseamnă că accesul în mare este permis doar al celor experimentaţi sau este interzis la scăldat. Au fost peste 3.000 de intervenţii la limită, în care dacă nu s-ar fi acţionat aşa cum trebuie ar fi fost un număr foarte mare de persoane care s-ar fi înecat, a precizat coordonatorul Serviciului Salvamar pentru Constanţa şi Mamaia, Gabriel Culea.

Salvamarul susține că multe dintre intervenții au fost necesare pentru că turiștii nu au luat în seamă sfaturile colegilor săi și au mers la scăldat indiferent de avertizări, motiv pentru care un număr semnificativ de aventurieri au decedat.

O mare parte dintre ei au fost ascultători, dar avem şi acei turişti care consideră că ei pot face faţă provocării de a intra în văluri şi a înota când marea este agitată. În schimb, nu-şi dau seama că văzând alţi turişti că ei au intrat în apă, cred că se poate înota, iar la unele dintre acele persoane din păcate nu s-a mai putut face nimic. (…) Mai sunt cazurile tragice ale unor persoane care au intrat în apă deşi aveau afecţiuni medicale grave, sau cel al copiilor lăsaţi nesupravegheaţi”, a precizat Culea, care consideră că sezonul 2018 a fost cel mai greu, întrucât, au existat ani când nu s-a înregistrat nici măcar un caz de înec (2006, 2007, respectiv 2008).

Reprezentantul Serviciului Salvamar a declarat că plajele din Constanța și Mamaia vor mai fi supravegheate până la sfârşitul aceste luni.

Conform Mediafaxîn acest sezon estival, în apa Mării Negre au murit 26 de persoane, șase dintre victime fiind copii.

 

Actualitate