După ce au descoperit deja două vaccinuri anti-COVID-19, rușii anunță că cercetările asupra răspândirii și combaterii virusului sunt tot mai avansate.

Recent, cercetătorii sovietici au reușit să afle, sub atenta supraveghere și îndrumare a lui Vladimir Putin, că noul coronavirus se deplasează prin aer folosind ceea ce pare a fi o șepcuță cu elice, extrem de eficientă.

Se dovedește a fi un virus foarte de ingenios. Însă noi, cercetătorii ruși, suntem și mai ingenioși! De aceea, în noul vaccin pe care l-am dezvoltat, am implementat micro rachete sol-aer ce vor localiza și distruge virusul în momentul în care acesta se apropie cu șepcuța lui cu elice de o persoană deja vaccinată“, a explicat, extrem de relaxat, unul dintre oamenii de știință sovietici.

De asemenea, președintele rus a lăudat eforturile cercetătorilor săi, spunând că toți au făcut muncă voluntară, ba chiar că au cerut să lucreze zeci de ore peste program, în timp ce familiile lor au fost trimise în vacanțe.

Sunt deja două luni de când familia mea petrece fericită în vacanță. Nu am mai primit niciun semn de la ei, nu știu ce fac, unde sunt, dar sunt sigur că sunt bine și că se distrează copios“, a mai spus un cercetător.

(Visited 281 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.