Asociația „Ține de Noi” anunță lansarea programului de burse de studiu în Marea Britanie pentru elevii de clasa a X-a

Potrivit Asociației, în majoritatea cazurilor, bursele acoperă în totalitate costurile (taxe școlare, cazarea şi cheltuielile de masă, însemnând în medie între 35.000 și 42.000 lire sterline), însă există și burse parțiale, care acoperă între 50% – 70% din costuri, acestea fiind calculate în funcție de venitul brut al familiei.

Taxe care trebuie achitate de către elevi:

  • O taxă în valoare de 19 lei, atunci când elevul își înscrie aplicația în cadrul acestui concurs, detalii regăsiți în documentația din link-urile de mai jos. Taxa aceasta este nereturnabilă.
  • O taxă în valoare de 1400 lire, reprezentând taxa de administrare a programului, care va fi achitată doar de către elevii care câștigă bursa și vor pleca la studiu în Marea Britanie.Criterii de eligibilitate pentru bursele complete:

– să fie înscriși într-o formă de învățământ de nivel liceal, fiind în prezent (anul școlar – 2018-2019) în clasa a X-a;
– să nu ocupe, la momentul înscrierii, un loc într-o școală din Marea Britanie;
– venitul părinților (brut, combinat) pe anul 2018 să nu depășească echivalentul în lei a 30.000 lire;
– vârsta elevului trebuie să fie, la 1 septembrie 2019, între 16 ani și 17 ani si 6 luni – nu pot aplica decât elevii care, la data menționată, nu depășesc vârsta maximă admisă. Data nașterii aplicantului ar trebui să se încadreze între 01.03.2002 și 01.09.2003.
Elevii pentru care venitul părinților depășește suma de 30.000 de lire în anul 2018 pot aplica pentru o bursă parțială, urmând aceeași procedură de înscriere.

Transmiterea documentelor se va face inițial în format electronic sub forma unui singur PDF complet (formularul de aplicație semnat) la adresa: burse2019@tinedenoi.ro, urmând ca într-o etapă viitoare, după selecția preliminară, elevii acceptați pentru concursul final să transmită și fizic documentele complete la o adresă indicată ulterior.

Toate materialele pentru depunerea dosarului, precum și toate detaliile privind acest program se găsesc pe: https://tinedenoi.ro/burse-academice/ (format PDF și WORD)

Probleme des întâlnite în transmiterea aplicațiilor pentru concursul de anul trecut:

  • În prima fază este necesar transmiterea formularului electronic de aplicație complet și semnat de către elevi și părinți sub forma unui singur PDF; elevii care vor fi selectați pentru cea de-a doua etapă vor fi anunțați să transmită fizic dosarul complet cu toate documentele la o adresă comunicată ulterior;
  • Taxa administrativă de 1400 lire trebuie achitată doar de către câștigătorii concursului, de către cei care vor fi anunțați că au câștigat și vor pleca la studiu în Marea Britanie;
  • Observație pentru pagina 6 din formularul de aplicație: Dacă elevul nu are în prezent, în momentul transmiterii aplicației note/medii este rugat să completeze doar cu notele/mediile anului precedent.
  • În cazul în care școala nu poate elibera foaia matricolă în limba engleză, aceasta trebuie tradusă la un traducător autorizat, apoi semnată și ștampilată de către școală.

Pentru detalii suplimentare, folosiți adresa de email burse2019@tinedenoi.ro

 

(Visited 119 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.