Cadavrul a fost găsit pe plaja din zona hotelului Vega din stațiunea Mamaia, sesizarea fiind făcută luni dimineață, în jurul orei 6.30.

Polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o plajă din dreptul unui hotel se află trupul unei persoane, posibil decedată.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că persoana în cauză este o femeie, de 46 de ani, din București.

La fața locului s-a găsit o poșetă care conținea mai multe bunuri.

Trupul persoanei nu prezintă urme vizibile de violență, acesta fiind transportat la Morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penala sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă“, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.

Anchetatorii nu exclud varianta sinuciderii.

Surse apropiate anchetei susţin că lângă trupul femeii a fost găsite sumele de 5.000 de euro şi 1.200 de lei. Totodată, femeia ar fi lăsat şi un bilet de adio, transmite adevarul.ro.

 

(Visited 7.024 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.