Potrivit bilanțului prezentat pe site-ul LMP, anul 2018 a fost un maraton de întâlniri, discuții și consultări cu principalii decidenți din MApN, în special cu ministrul Mihai Fifor. Dar cel mai importat, toate aceste discuții au dus la proiecte și realizări importante pentru toți militarii profesioniști.

2018 a fost anul în care Parlamentul a aprobat acordarea Ordinului Onorific „În Serviciul Patriei” soldaților și gradaților profesioniști.  Principalul merit pentru acest succes este al Ligii Militarilor Profesioniști, care a cerut în toate întâlnirile cu oficialii MApN și nu numai, recunoașterea meritelor soldaților și gradaților profesioniști. Inițiativa legislativă care a devenit lege a plecat dintr-o set de propuneri în 16 puncte, unde, la punctul 4, LMP solicita MApN acordarea Ordinului Onorific ”În Serviciul Patriei” soldaților și gradaților profesioniști. Motivul era „motivarea militarilor profesioniști să rămână în cadrul MApN o perioadă îndelungată de timp, alegând astfel cariera militară în detrimentul unui alt loc de muncă de conjunctură și temporar prin acordarea nediscriminatorie a Ordinului Onorific „În serviciul Patriei” categoriei de militari aflată la baza piramidei militare”.

De asemenea, tot în acest an s-a aprobat ca militarii să primească bani pentru rata la casă, în cuantumul indemnizației primită pentru chirie.  Astfel, potrivit legii, cadrele militare în activitate numite în prima funcție sau mutate în interesul serviciului într-o altă garnizoană decât cea în care își au domiciliul și care nu dețin locuință proprietate personală în acea garnizoană, nici ei și nici soțiile sau soții acestora, în situația în care nu li se poate asigura un spațiu de locuit corespunzător, au dreptul la o compensație lunară pentru chirie sau plata ratei/fracțiuni din rata unui împrumut contractat în vederea achiziționării locuinței.

Luna octombrie a marcat și un moment ISTORIC pentru Liga Militarilor Profesioniști. Delegația LMP s-a deplasat la Budapesta participând la Congresul Euromil invitată de președintele Emmanuel Jacob. Asociațiile europene au votat în unanimitate, aderarea LMP ca membru observator Euromil. Un alt moment cu o semnificație deosebită a fost marcat de Ziua Armatei Române a adus pentru LMP o importantă premieră: la propunerea ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor, doi reprezentanți din conducerea Ligii Militarilor Profesioniști, au fost invitați la dineu oficial oferit de Președintele României, Excelența sa domnul Klaus Werner Iohannis.

În altă ordine de idei, toate discuțiile cu conducerea MApN s-au concretizat într-o listă de reglementări și amendamente care vor fi dezbătute și supuse aprobării, cel mai probabil, în 2019:

– Acordarea pentru soldații și gradații profesioniști a posibilității de a avansa în carieră prin trecerea în corpul subofițerilor sau al ofițerilor, după promovarea procedurilor de selecție aferente;

– Ridicarea de la 35 la 45 de ani a limitei de vârstă până la care soldații și gradații profesioniști, maiștrii militari și subofițerii pot opta pentru promovarea în corpul ofițerilor. Limita de vârstă propusă va fi identică și pentru soldații și gradații profesioniști care doresc să treacă în corpul subofițerilor, precum și pentru persoanele din afara instituției care își doresc o carieră militară.

– Reglementarea dreptului la concedii fără plată pe o durată de cel mult patru ani pentru formare profesională.

– Reglementarea unitară a concediului paternal;
– Amendarea prevederilor legate de transportul personalului, în sensul adaptării textului normativ la contextul social actual;

– Posibilitatea transferului copiilor cadrelor militare în activitate, care și-au pierdut viața în timpul și din cauza serviciului militar, accidente, catastrofe etc, în instituțiile militare de învățământ;

– Clarificarea condițiilor de acordare gradelor militare, în sensul valorizării pregătirii și vechimii în specialitate.

Alte propuneri ale LMP:

– Modificarea Legii 80/1995, în sensul în care SGP-ii cu studii superioare să poată accede în Corpul ofițerilor și maiștrilor militari sau posibilitatea avansării SGP cu rezultate deosebite în activitate, după 15 ani de carieră, în urma susținerii unor examene de specialitate, ca subofițeri sau maiștri militari.

– Modificarea Legii 384/2006 pentru a da și SGP posibilitatea să încheie contracte de muncă similare cu cele ale cadrelor militare în activitate, respectiv contracte încheiate pe perioadă nedeterminată, după 15 ani de activitate;

– Soluții pentru echiparea SGP cu ținută de oraș, în toate unitățile militare din țară;

– Urgentarea plății orelor suplimentare;

– Dublarea diurnei militarilor aflați în misiuni de antrenament, tabere de aplicații pe teritoriul național. Pentru aceasta, este aproape finalizat textul unei Hotărâri de Guvern, care va fi prezentată în proxima ședință. Legat de diurne cuvenite pentru misiunile ambarcate executate în apele internaționale, rămâne în analiză posibilitatea schimbării acestora din dolari în euro;

De asemenea, Guvernul României va dezbate și aproba într-o viitoare ședință Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști. Aceste modificări sunt rezultatul discuțiilor pe care Liga Militarilor Profesioniști le-a purtat de-a lungul anilor cu Ministerul Apărării Naționale, intensificate în ultimul an cu ajutorul fostului ministru Mihai Fifor.

Potrivit ministrului Apărării la acea dată, inițiatorul acestei Ordonanțe, actualele prevederi ale statutului soldaților și gradaților profesioniști nu sunt complet adaptate la realitățile actuale în care diferențele dintre cadrele militare și soldații și gradații profesioniști sunt atenuate considerabil.

Iată principalele modificări aduse Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști:

La articolul 2, după alineatul 2 se introduce un nou alineat, alineatul 2.1, care va avea următorul cuprins:

„În funcție de nevoile instituției militare, soldații și gradații profesioniști cu o vechime în serviciu de cel puțin 4 ani, trecuți în rezervă în temeiul art.45 alin1, lit: b, e-g și i, care au vârsta de până la 50 de ani, pot fi rechemați în activitate dacă s-au aflat în rezervă mai puțin de 4 ani neîntrerupt, în condițiile stabilite prin ordin al conducătorului instituției militare”

La articolul 8 alineatul 1, litera c. se modifică și va avea următorul cuprins:

„asistența medicală și medicamente gratuite, în condițiile prevăzute pentru cadrele militare în activitate”

La articolul 8, după alineatul 1 se introduce un nou alineat, alineatul 1.1, care va avea următorul cuprins:

„Membrii familiilor soldaților și gradaților profesioniști beneficiază gratuit de asistență medicală și medicamente în cadrul rețelei sanitare a MApN sau în alte rețele sanitare, cu decontarea cheltuielilor de către acest minister”.

„Am punctat câteva dintre acțiunile desfășurate de LMP în cursul anului 2018, convinși fiind că anul 2019 se va dovedi mai rodnic cu noi, aducând lucruri bune pentru cei aflați la baza ierarhiei militare. Acum, la final de an, Consiliul Director al LMP vă urează tuturor sărbători liniștite, un an nou plin de realizări personale și profesionale, sănătate, putere de muncă și bucurii alături de cei dragi! La mulți ani! Onoare și patrie!”, au transmis reprezentanții Ligii Militarilor Profesioniști.

 

 

(Visited 1.462 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.