Proiectul de hotărâre privind acoperirea definitivă a deficitului secțiunii de funcționare și a secțiunii de dezvoltare pe anul 2018 și utilizarea excedentului bugetului local în anul 2019 a fost adoptat cu 13 voturi pentru.

Mai exact, excedentul anului 2017 de 13 milioane lei s-a adăugat peste sumele din 2018, iar după efectuarea tuturor cheltuielilor a mai rămas suma de 2 milioane lei care va fi folosită la funcționare pentru salarii și cheltuieli curente pe luna ianuarie, urmând ca din februarie să se înceapă să se încaseze veniturile din acest an.

De asemenea, consilierii au mai aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea Listei provizorii a investițiilor, obiectivelor și dotărilor independente a UAT Cernavodă pe anul 2019.

Proiectul de hotărâre privind modificarea Anexei 1 la HCL 324/20.12.2018 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2019 a fost aprobat cu 13 voturi pentru, la fel ca și proiectul de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul capitolului 11, articolul 24, alin.1 din anexa nr.1 la HCL nr.319/29.11.2018 privind aprobarea încredințării prin atribuire directă a contractului de delegare a gestiunii a Serviciului public de alimentare cu energie termică în sistemul centralizat din Orașul Cernavodă.

(Visited 6 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.