Actualitate

Ce trebuie să faceţi dacă aţi fost chemat la muncă, deși sunteţi în șomaj tehnic

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a atras atenția asupra unei situații în care unii angajați trecuți în șomaj tehnic au fost totuși chemați la muncă de angajatori. Ea a transmis că astfel de situații trebuie reclamate la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Scris de 
 pe data 
24 aprilie, 2020

„Sunt semnale în care, deși au declarat suspendarea temporară a activității pentru angajații lor, adică înscrierea lor în șomaj tehnic, în unele situații, angajatorii au cerut angajaților să vină la muncă.

Îi încurajăm pe cei care au trăit o asemenea situație să se adreseze ITM și să sesizeze aceste situații.

Trebuie să respectăm cu toții legea și trebuie să recunoaștem asumat că atunci când depui o cerere conform legii, cu suspendarea temporară a contractelor de muncă înseamnă că angajatul rămâne la domiciliu sau nu i se dau sarcini în această perioadă.

Am cerut ITM să urmărească în ce măsură sunt sesizări din partea angajaților cărora li s-a cerut să desfășoare activități, deși sunt trecuți în șomaj tehnic.

Șomajul tehnic a fost măsura pentru ca angajatorii să nu întrerupă legătura cu angajații și astfel, activitatea să poată reveni la normal„, a declarat Violeta Alexandru.

Pentru sesizări online, puteţi completa formularul online pe inspectiamuncii.ro (click AICI) sau direct către ITM Constanţa, descărcând şi completând formularul de AICI.

 

Actualitate