Comisia Europeană a anunțat marți că drumurile din România sunt cele mai nesigure din Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

Potrivit CE, în Europa se petrec, în medie, 49 de accidente mortale la un milion de locuitori, în vreme ce, în România,  numărul accidentelor este aproape dublu, de 98 de accidente la un milion de locuitori.

Executivul subliniază că în acest moment numai două state membre UE, România şi Bulgaria, au o rată mai mare de 80 de decese la un milion de locuitori în ceea ce privește accidentele mortale, însă la nivel larg, această rată a deceselor este mult mai mica de cea din 2010, când pe listă, alături de România și Bulgaria se aflau alte cinci state membre.

Totodată, CE atrage atenția asupra faptului că, în vreme ce în majoritatea statelor europene numărul deceselor petrecute în urma accidentelor de circulație a fost mai mic în 2017, decât în 2016, în România s-a întâmplat exact opusul, numărul deceselor crescând cu un procent în 2017.

25.300 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile noastre în ultimul an şi multe altele au suferit vătămări grave care le vor afecta pe viaţa. Siguranţa rutieră este, fără doar şi poate, o responsabilitate partajată cu statele membre, însă eu sunt convinsă că UE poate face mai mult pentru a-i proteja mai bine pe cetăţenii europeni. Comisia lucrează în prezent la o serie de măsuri concrete, pe care intenţionam să le anunţam în săptămânile următoare“, a declarat comisarul pentru Transporturi, Violeta Bulc.

Chiar dacă tendința este de scădere a numărului de persoane decedate în urma accidentelor rutiere, obiectivul UE de a reduce la jumătate numărul acestor tragedii este departe de a fi îndeplinit.

În plus, se estimează că alte 135.000 de persoane au suferit accidente grave în decursul anului 2017, printre care o proporţie însemnată de participanţi la trafic vulnerabili (pietonii, cicliştii şi motocicliştii).

De asemenea, trebuie amintit că, accidentele rutiere mortale şi vătămările cauzate de accidente rutiere le afectează nu doar vicitimele, ci şi întreaga societate, costurile socio-economice estimate ridicându-se la 120 de miliarde de euro pe an.

 

(Visited 45 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.