Seria de evenimente va debuta, de la ora 10, la Monumentul Eroilor din Parcul Central, cu intonarea Imnului de Stat de către Corul „I.D. Chirescu”. Urmează apoi mesajul primarului Liviu-Cristian Negoiță, precum și o prelegere a cunoscutului istoric constănțean, prof.dr. Constantin Scurtu despre evenimentele de la 1 decembrie 1918 și Primul Război Mondial.

De la ora 10.30, oficialitățile prezente la eveniment vor depune coroane de flori la Monumentul Eroilor, pentru ca apoi spectatorii să asiste la defilarea subunităților militare ale Armatei, Jandarmeriei și Detașamentului de Pompieri Cernavodă.

De la 11,30, așa cum cere și tradiția, cernavodenii sunt așteptați în Piațeta Centrului Civic al orașului la o porție de fasole, dar și la un program oferit de artiștii locali și ai Casei de Cultură. Cu forțele refăcute, cei prezenți vor fi provocați de maestrul Adrian Daminescu la un recital patriotic.

Începând cu ora 14, 20 de actori vor pune în scenă o reconstituire istorico-militară a evenimentelor de la 1 decembrie 1918, scenarii de luptă ale armatei române din Dobrogea, prezentarea uniformelor și a instrucției militare de epocă.

Odată cu lăsarea serii, se va da startul, în mod oficial, evenimentelor dedicate lunii decembrie și sărbătorilor de iarnă. Va fi inaugurat iluminatul decorativ de sărbători, iar elevii din oraș și corul  ID Chirescu vor cânta colinde.

Seara, de la ora 19.30, pe scena Casei de Cultură Cernavodă, este rezervată „Concertului extraordinar de lirică, și muzică ușoară pentru România Centenară”, oferit de marele artist Adrian Daminescu, Luminița Anghel și soliștii Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Vor interpreta soprana Mihaela Ionescu, baritonul Iulian Bratu, tenorul Doru Iftene, pianista Natalia Gribnic.

 

 

(Visited 75 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.