Actualitate Eveniment

Centrul Infotrafic. Pe ce drumuri din țară se circulă în condiții de iarnă

Scris de 
 pe data 
8 ianuarie, 2024

Centrul Infotrafic anunță că în urma vizibilității reduse, cauzată de ninsoarea și viscolul puternic, a fost instituită restricție de circulație pentru autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 24B, între localitățile Albița-Huși, județul Vaslui. Se acționează cu utilaje pentru deszăpezire.

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile (ninsoare), a fost instituită restricție de circulație pentru autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 28, între localitățile Cozia și Răducăneni, județul Iași.

Sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare, carosabilul fiind acoperit parțial cu zăpadă, dar fără a fi impuse restricții de trafic, pe mai multe drumuri din județele Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Covasna, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Neamț, Vaslui și Vrancea. Se circulă în condiții de iarnă, acționându-se cu utilaje pentru deszăpezire.

De asemenea, sunt condiții de formare a poleiului pe mai multe artere rutiere din județele Brăila, Buzău și Maramureș. Se acționează cu utilaje care împrăștie material antiderapant.

În județele Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Mehedinți, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, dar și în mun. București, sunt precipitații sub formă de ploaie, carosabilul fiind umed.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, A4 Ovidiu-Agigea, A1 Sibiu-Deva și DN 1 Ploiești-Brașov, se circulă pe un carosabil umed, fiind tronsoane unde plouă, vizibilitatea este bună, iar valorile de trafic sunt reduse.

Încă din data de 4 ianuarie a.c., sunt impuse restricții de tonaj pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 57, km. 122+900 de metri, între localitățile Moldova Noua și Nicolint, județul Caraș-Severin, întrucât s-a desprins o porțiune de terasament pe o distanță de 30 metri. Restricția rutieră este semnalizată prin indicatoare rutiere și semafoare.

Totodată, pe DN 28 Iași-Târgu Frumos, între localitățile Podu Iloaiei și Lețcani, județul Iași, s-a produs un accident între două autovehicule, soldat, potrivit primelor date, cu rănirea ușoară a patru persoane. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate. Se estimează reluarea normală a circulației în 45-60 de minute.

Actualitate