Primarul Vergil Chițac a instumentat și condus o adevărată acțiune comando de destructurare a celor mai puternice carteluri mafiote din Constanța.

Grupările Actimel, Hochland și Delaco au primit o grea lovitură, după ce mascații de la Poliția Locală, conduși de Chițac, au descins simultan în Piețele Tomis III și Brotăcei, precum și în două magazine din cartierele Abator și Poarta 6.

Nu mai puțin de 231 de roți de cașcaval, 150 de borcănașe de iaurțel și 50 de sticluțe de Actimel au fost confiscate din mâinile mafioților.

„Țin să îi anunț pe constănțeni că am pornit un război împotriva crimei organizate din orașul nostru. Cele trei grupări, care își împărțeau piața traficului de lactate, au zilele numărate. Nu vom mai trăi sub teroare și în frică. De mâine, vreau să ne privim copiii în ochi și să le spunem că au libertatea să își aleagă ce cașcaval vor”, a declarat Chițac.

Liderii grupării Actimel, Johny Lăptic și Loredan Bricheag, zis Zeru, au fost duși la audieri de polițiștii locali. Cei doi au declarat că sunt victimele unei înscenări regizată de puternica famiglie Danone, cu ajutorul primarului Chițac.

„Vor să ne taie laptele, să ne acrească brânza. De azi, Primăria Constanța e sluga lui Danone. Rușine. Noi am avut încredere și uite ce ne face. A pus-o pe Felicia să spună că s-a deranjat la burtă de la iaurtul nostru și apoi au intrat cu mascații peste noi. Huooo”, a urlat în timp ce era băgat în duba poliției Loredan Bricheag.

Potrivit Poliției Locale Constanța, în cadrul operațiunii „Zer de zi”, a fost neutralizată și o linie clandestină de trafic cu lapte Cogealac-Pecineaga-Târgușor, cunoscută și drept „Spuma laptelului”. 76 de vaci, 346 de oi și 15 ciobani au fost duși la sediul Primăriei Constanța pentru cercetări.

(Visited 2.816 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.