Umor

Chițac, pregătiri fără precedent pentru avertizarea meteo: și-a tras obloanele la vila din Eforie

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 pe data 
29 septembrie, 2024

Începând de duminică seară și până marți dimineață, Constanța se va afla sub avertizare meteo de vreme severă: ploi abundente, vânt puternic și temperaturi scăzute.

Anunțul meteorologilor a determinat o mobilizare exemplară a autorităților locale constănțene. Primarul Vergi Chițac a luat deja primele măsuri: „Am tras obloanele la vila din Eforie unde locuiesc de 10 ani, așa că poate să vină furtuna, sunt pregătit”, a anunțat Chițac în cadrul Comandamentului pentru Situații de Urgență.

În aceste condiții, autoritățile constănțene se declară 100% pregătite să înfrunte vremea rea care se preconizează a lovi Constanța în următoarele ore.

Actualitate