Chițac se laudă că a început distribuirea de vreme frumoasă în mai multe cartiere ale Constanței
Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Primarul Vergil Chițac a anunțat pe pagina sa de Facebook că a început deja să distribuie vreme frumoasă și căldură afară în mai multe cartiere ale Constanței, urmând ca până la sfârşitul lunii practic toți constănțenii să aibă parte de acest serviciu oferit de municipalitate.
Mai mult, Chițac a montat deja plăcuțe în care se laudă cu realizarea sa pe toate arterele unde, spune el, ar fi început deja distribuirea vremii frumoase. „Începând de astăzi, datorită eforturilor depuse în ultimele luni, mai multe cartiere ale orașului vor avea parte de vreme caldă și frumoasă. Am luat această măsură extraordinară, pentru a încuraja circulația pietonală și pentru a reduce numărul de nemulțumiți în trafic. De asemenea, tot mai multe străzi și bulevarde se vor transforma în ulițe, ceea ce ne va parmite să reducem traficul rutier la un minim istoric. Aveți încredere!“
Edilul a declarat că Primăria nu va distribui vremea frumoasă și în zonele unde cetățenii au restanțe la taxele și impozitele locale. „Până nu-și achită datoriile, vor avea parte de nori, precipitații și vânt. Plus de asta, le voi decoperta asfaltul și le voi trimite acolo un excavator galben“, a precizat Vergil Chițac.
Citește și:
- Primăria Constanța: Lucrările la noul spital oprite după descoperirea mumiei faraonului Unshutinkhur PrimAare
- Descoperire arheologică epocală la Constanța: Ulpia Vaipula Nostra, drumul pe care generalul roman Vergillium Eforiantus a fugit din Tomis
- O mămăiță cu 136 de pisici locuiește de 15 ani într-un salon din Spitalul Județean Constanța
- pamflet
- Umor
- Vergil Chitac