Bulversat de numărul mare se sensuri unice și rătăcit pe străzile Constanței, primarul Vergil Chițac nu a mai reușit să ajungă acasă, la Eforie, drept pentru care de trei zile doarme în mașină.

„Nici orașul nu îl știu foarte bine, acum și cu sensurile astea unice peste tot, ce vreți? Ia mai dă-vă-n p*** mea!“, i-ar fi explicat Chițac unui constănțean, care l-a găsit pe primar în timp ce trăgea aghioase în mașina parcată în fața garajului său.

După ce au aflat că edilul își petrece nopțile în mașină, consilierii săi au trimis echipa de comunicare pentru a realiza un material video cu titlul: „Vergil Chițac, zi și noapte veghează pe strada ta!“.

Ca soluție la problema sensurilor unice, surse din cadrul Primăriei ne-au transmis că pe toate străzile din oraș vor fi montate panouri indicatoare cu inscripția “Spre Eforie”, ca, indiferent pe unde o apucă, Chițac să știe mereu pe unde trebuie să o ia ca să ajungă acasă.

(Visited 5.132 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.