Actualitate

Ciclonul polar ajunge de luni noapte peste Constanța cu ninsori și temperaturi de – 10 grade C

Scris de 
 pe data 
5 ianuarie, 2024

Noi alerte de la meteorologi. Un ciclon polar se îndreaptă spre România. Va fi ger, chiar și minus 15 grade Celsius în depresiuni. Vremea se va răci brusc începând de duminică, mai întâi în jumătatea nordică. Valul de aer polar va aduce vânt puternic și viscol la munte, dar și ninsori puternice. Va ninge și în Capitală.

Începând de luni, temperaturile la Constanța vor scădea brusc în decurs de câteva ore de la 13 grade C la -4 grade C, iar precipitațiile sub formă de ploaie se vor transforma în ninsoare și viscol. Marți va ninge în cea mai mare parte a zilei, iar temperaturile vor fi negative atât pe timpul nopții (-8 grade C), cât și ziua (-3 gradeC). Vremea va continua să fie geroasă cel puțin până la sfârșitul săptămânii viitoare, cu minime ce vor coborî în zona continenantală a județului Constanța chiar și spre -12 grade C.

„Așteptăm o schimbare în evoluția vremii în cursul zilei de duminică. Atunci se vor simți primele semne ale răcelii accentuate. În Moldova, temperaturile minime vor fi de la 1 grad Celsius până la 8 grade Celsius în partea de sud. Răcirea în celelalte regiuni se va resimți în cursul nopții de duminică spre luni și mai ales în cursul zilelor de luni și marți. Duminică, pe partea de sud a țării va fi foarte cald: 16-17 grade, în jur de 15-16 chiar și la București.

Pentru că vorbim de variații foarte mari ale temperaturii aerului, vor fi și intensificări ale vântului pe partea de Est, Moldova urmând să fie regiunea cea mai afectată și temperaturi foarte scăzute și pe parcursul nopților, când valul de aer polar va evolua treptat, se va extinde și în celelalte regiuni ale țării.

Va fi foarte frig toată săptămâna care urmează, posibil și următoarea săptămână, deci cel puțin până în jurul datei de 20 ianuarie, urmând ca în această perioadă temperaturile minime pe parcursul nopților să fie preponderent negative și estimăm că cel mai frig va fi în nopțile din prima parte a săptămânii care urmează”, a declarat, pentru digi24.ro, Florinela Georgescu, director de prognoză ANM.

Actualitate