De ani de zile, membrii comunității musulmane din comuna Nicolae Bălcescu își îngropau morții într-o porțiune de teren viran, un așa-zis cimitir turcesc fără nicio împrejmuire sau amenajare. Printre morminte pășteau animale, în timp ce alți cetățeni găseau de cuviință ca acolo să-și arunce gunoaiele din curte.

Primarul Dumitru Timofte a decis însă să dea curs numeroaselor sesizări și solicitări din partea comunității musulmane, atâția ani nebăgată în seamă de autoritățile locale. Cu ajutorul Consiliului Local, cimitirul musulman a fost împrejmuit cu gard înalt, iar accesul se face printr-o poartă de fie forjat. Incinta cimitirului a fost igienizată, gunoaiele strânse, astfel încât etnicii turco-tătari să-și poată îngropa în condiții decente morții.

Astăzi, în prezența unei numeroase delegații din partea Muftiatului și a mai multor organizații turco-tătare, dar mai ales în mijlocul etnicilor musulmani din comuna Nicolae Bălcescu, primarul Dumitru Timofte a predat cheile cimitirului musulman reprezentanților acestei comunități.

Primarul a ținut să reamintească tuturor că Nicolae Bălcescu și Dorobanțu au fost, la începuturile existenței lor, sate locuite cu preponderență de turci, având și denumiri specifice. Abia mai târziu, cu primele valuri de colonizare din țară, în aceste locuri ajung românii. În acest sens, în semn de respect pentru trecut și pentru istoria acestei localități, primarul Dumitru Timofte a declarat că acest proiect era o datorie morală pentru comunitatea locală.

„Etnicii turco-tătari sunt o comunitate frumoasă, pe care o cinstim și o prețuim ca atare. Acest proiect era absolut necesar și reprezentanții musulmani au cerut de mult timp Primăriei să se ia măsuri privind amenajarea cimitirului. Mă bucur că am reușit să rezolv această problemă și mulțumesc Consiliului Local pentru sprijin. Este absolut normal să ne putem veghea și comemora morții în liniște și în condiții decente, ca o ultimă formă de respect. Și fiindcă astăzi este Ziua Tătarilor, închei prin a vă ura La mulți ani! și sărbători fericite”, a declarat primarul Dumitru Timofte în mijlocul comunității musulmane.

 

(Visited 532 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.