Cluburile Breeze și Fratelli din Mamaia au fost închise joi noapte, în urma unor controale. Alte 3 au fost amendate.
Cinci cluburi au fost verificate de Protecția Consumatorului. Trei dintre ele au fost amendate cu 40.000 de lei. Unui club i-a fost închisă bucătăria pentru că au fost descoperit multe nereguli, iar unui alt club din nordul stațiunii Mamaia i-a fost suspendată activitatea – bucătărie, bar și plajă, pentru că nu erau respectate regulile de distanțare.
Este vorba despre Breeze și Fratelli, unul dintre ele având în administrare și o zonă de plajă, arată Protecția Consumatorului, informează digi24.ro.
Potrivit unui comunicat de presă, cele mai importante abateri întâlnite de comisarii ANPC, în timpul controlului sunt:
- comercializarea înghețatei cu data limită de consum depașită
- comercializarea preparatelor culinare cu eticheta care indica data de preparare cu o zi sau două în urmă,
- comercializarea preparatelor culinare fără etichete cu elemente de identificare,
- utilizarea sosurilor producție proprie păstrate în recipienți reutilizați de băuturi răcoritoare,
- utilizarea bureților de sârmă,
- utilizarea unei camere de gheață complet neigienizată,
- lipsa de informare a consumatorilor cu privire la produse preparate care provin din produse decongelate.
- schimbarea termică a stării produselor față de cea indicată de producător
- utilizarea unor recipiente din plastic, email sau cuțite, fără destinație pentru alimentație publică
- utilizarea unor vitrine de frig neigienizate, cu grătare și ventilație ruginite, chedere deteriorate și cu urme de mucegai
- prezența tavanului cu fante decupate din care pot cădea diverse impurități în preparatele culinare
- lipsa coșurilor de gunoi cu acționare la picior
- lipsa graficului de temperatură pe frigidere și lipsa graficului de schimbare ulei la sistemele de gătit
- existența muștelor și lipsa dotării cu aparate împotriva insectelor
- utilizarea unui spațiu de vânzare și depozitare la bar complet neigienizat
- depozitarea băuturilor răcoritoare direct pe paviment
- utilizarea de topping pentru diverse sortimente de băuturi fără data deschiderii menționată pe etichetă și depozitate în razele soarelui
- închrierea șezlongurilor neigienizate și pătate
- lipsa afișării regulamentului de plajă la loc vizibil, scris cu caractere foarte mici, greu lizibil
- comercializarea preparatelor aflate în camera de frig si în frigiderul din interiorul bucătăriei fără elemente de identifcare și caracterizare
- utilizarea unor mese de lucru ruginite acoperite cu blat exfoliat și cu pereți laterali mucegăiți
- existența unei guri de aerisare a hotei de bucătărie neacoperită și a grilajului ventilatoarelor plin cu praf.