În fiecare an, Revista Forbes publică Top 40 cele mai bune orașe pentru afaceri din România și îi premiază, în cadrul unei gale, pe cei mai performanți primari implicați în susținerea mediului de afaceri. În topul din acest an, Primăria Constanța se află pe locul 6, însă realizatorii studiului nu au deloc cuvinte de laudă la adresa administrației de la malul mării. Dovadă că primarul Decebal Făgădău nu a primit nicio distincție în cadrul Galei Forbes Best Cities 2018. Ba mai mult, Forbes România notează că „după ce anul trecut ajungea în premieră pe podium, Constanța iese din top cinci și înregistrează cea mai slabă performanță de la realizarea topului Forbes România”.

Cine este înaintea Constanței

În topul din acest an, Constanța este devansată de București, Timișoara, Cluj, Brașov și Arad. Specialiștii de la Forbes analizează reședințele de județ, polii de business din fiecare unitate administrativă, dar și rezultatele înregistrate la nivelul întregului județ. Se ține cont de salariul mediu brut, de PIB, de stocul de investiții străine directe, de rata șomajului, de numărul de firme fictive, de cifra de afaceri și profitul net mediu, precum și de rețeaua de drumuri publice modernizate și căile ferate, dar și de stocul de locuințe și de numărul de unități de învățământ.

Smart city, dar nu prea…

În orașul de pe malul Mării Negre, la începutul lunii martie, zece proiecte de tip smart city erau în diverse stadii, reiese din raportul „Radiografia Smart City România”, realizat de integratorul de soluții inteligente Vegacomp Consulting. Cu acest număr, Constanța ocupă locul 9 în Top 10 orașe, în funcție de numărul de proiecte în plan, în curs de implementare sau livrate, prezentat de studiul citat. Dar proiectele pentru smart city impactează, încă, doar o mică parte din businessul derulat în oraș, notează cei de la Forbes România.

Primii la mall-uri

De asemenea, dacă la investiții private, salarii mari sau locuri de muncă atractive Constanța nu stă bine deloc, o performanță notabilă o înregistrează la capitolul mall-uri și construcția de locuințe. Astfel, Constanța este unul dintre cele mai aglomerate orașe din țară pe piața spațiilor de retail, conform datelor Cushman & Wakefield Echinox: 681 de metri pătrați la 1.000 de locuitori, la suprafața totală de 193.300 de metri pătrați, cele mai mari suprafețe fiind în mall-urile City Park (51.500 de metri pătrați) și VIVO! Constanța (51.000 de metri pătrați).

Constanța, cea mai mare piață rezidențială din zona de Sud a României, cu excepția regiunii București-Ilfov, a intrat în rândul piețelor secundare în care se livrează anual peste 3.000 de locuințe, majorarea fiind susținută de ritmul alert de dezvoltare al proiectelor rezidențiale amplasate în zona Mamaia, unde, în ultimii ani, au fost predate peste 2.500 de unități locative. Constanța va fi și în 2018 una dintre cele mai mari piețe rezidențiale din România, cu un nivel estimat de livrări de aproximativ 3.000 de unități, susținut atât de cererea locală, cât și de cererea de tip investițional, pentru locuințe de vacanță”, se scrie într-un raport de piață al Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Cine mai investește în turism?

În domeniul turismului, totul pare să se învârtă în jurul numelui lui Mohamad Murad, considerat cel mai mare investitor de pe litoral, cele șapte hoteluri deținute cuprinzând peste 3.500 de locuri de cazare, la care se adaugă peste 3.000 de locuri în restaurante. Acesta plănuiește să redeschidă, în acest an, complexul hotelier Belvedere-Amfiteatru-Panoramic, în Neptun – Olimp, dorind să-i redea gloria de altădată. A achiziționat acest complex în decembrie 2016, de la Josef Goschy, pentru 10 milioane de euro, iar investiția estimată în remodelare se ridică la 25 de milioane de euro, mai spun cei de la Forbes.

 

 

(Visited 875 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.