Umor

Corina Martin câștigă un concurs de frumusețe canină după ce a spus că se identifică drept puddel

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 pe data 
8 august, 2024

Corina Martin, o figură excentriă a Constanței și a turismului de pe litoral, a reușit să se facă remarcată cu o nouă reușită personală.

După ce s-a costumat ani la rândul în zeiță, faraoancă și alte personaje istorice, Corina Martin a decis să iasă din nou în prim plan, de data aceasta participând la un concurs de frumusețe canină. Juriul i-a acceptat participarea după ce Corina a dat o declarație pe propria răspundere că se identifică drept câine, puddel mai exact.

Deși competiția a fost foarte strânsă, constănțeanca a reușit să câștige după ce în proba de talente speciale a cântat o melodie în grecește.

„În timp ce ceilalți câini mergeau în două labe sau făceau tumbe, frumoasa Corina Martin a interpretat o melodie grecească, fiind apreciată la scenă deschisă mai ales de ceilalți competitori, care au început să latre și să urle a pustiu”, a precizat unul dintre jurații concursului de frumusețe canină „Lăbuța de aur”.

În finală, Corina a reușit să le detroneze pe Bubi Prințesuca și Cocoșanel.

Actualitate