Deși este inițiatorul și susținătorul concedierilor, ministrul Eugen Teodorovici și-a angajat cumnata, fără concurs, direct în funcția de director în ministerul pe care acesta îl conduce, se arată într-un amplu material publicat de hotnews.ro.

Fosta cumnată a ministrului finanțelor Eugen Teodorovici, Florina Diana Costache, a fost numită recent, fără concurs, ci prin detașare, în funcția de director general adjunct al unei direcții generale din Ministerul Finanțelor. Numirea a fost făcută exact într-o perioadă în care ministrul finanțelor, care este și senator, tot critică aparatul bugetar prea încărcat și ineficient.

Chiar vineri, Eugen Teodorovici s-a plâns în fața jurnaliștilor că este dificilă reformarea administrației publice, doarece “sistemul în sine reacţionează”, iar când “vine vorba să faci un astfel de lucru e plin de populişti şi de habarnişti şi de neaveniţi”.

Nu este pentru prima oară când vorbește despre reforma administrației și restructurarea aparatului bugetar. În urmă cu aproape o lună, spunea că “în toate ministerele, din păcate, ani şi ani de zile s-au încărcat aceste structuri şi cred că e momentul să spunem stop şi nu doar stop ci în sens invers, reluăm procesul”. Mai afirma că va începe cu evaluarea personalului din marile ministere consumatoare de bani publici, respectiv “nu doar ministerul în sine şi cu structura proprie ci şi cu cea din subordine”.

Continuarea pe hotnews.ro

Premierul Viorica Dăncilă a recunoscut că a cerut o analiză cu privire la schema de personal din ministere. Totul în condițiile în care Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, discută azi, cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, despre rectificarea bugetară şi scenariile pentru bugetul pe anul viitor. Ministrul Finanţelor ar trebui să prezinte astăzi stadiul execuţiei bugetare pe primele nouă luni ale acestui an.

România avea la finele anului trecut peste 1,2 milioane de bugetari, cu aproape 20.000 în plus faţă decembrie 2016 – o creștere record a ultimilor șapte ani. Mulţi s-au angajat în ultimele luni, după ce au crescut lefurile la stat. Un sfert dintre noii angajaţi şi-au găsit locuri de muncă în administraţia centrală şi locală, unde salariile au ajuns, în medie, la aproape 800 de euro. Însă acum, Guvernul se gândește la disponibilizări, informează realitatea.net.

Nu este prima oară când se discută despre un astfel de scenariu. Tonul l-a dat ministrul Fiananţelor. Acum aproape două săptămâni, Eugen Teodorovici a anunţat că trebuie făcută o analiză cu privire la schema de personal din ministere, deoarece există instituţii în care funcţiile de suport depăşesc 30% şi e nevoie de o administraţie mai suplă. Teodorovici a completat că o decizie în sensul disponibilizărilor ar putea fi luată până la finalul anului.

De asemenea, Ministerul de Finanțe a transmis săptămâna trecută o scrisoare către Comisia Europeană prin care informa că pentru a rămâne în ținta de deficit bugetar Guvernul ia în calcul, pentru 2019, blocarea angajărilor la stat și înghețarea salariilor la nivelul din decembrie 2018.

Toate aceste măsuri se impun pe fondul deficitului bugetar în creștere, România trebuind să se împrumute pentru a putea achita salariile și pensiile până la finele anului.

(Visited 1.506 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.