Primăria Constanța a găsit soluția pentru problema țânțarilor. Și când spunem „soluția“, ne referim literalmente la o soluție folosită pentru a combate invazia anuală din oraș.

O comisie specială din cadrul Primăriei a descoperit apa chioară. Folosită asupra țânțarilor, spun specialiștii, aceasta are ca efect orbirea lor.

N-are rost, dom’le, să-i omorâm, că ne punem toate ONG-urile în cap. Practic, țânțarul stropit cu apă chioară, nu mai vede victima, adică pe constănțeanul stresat, și nu se mai repede s-o ciupească. El bâzâie debusolat în jurul omului, dar nu știe unde să acționeze. Este o măsură ce împacă pe toată lumea“, ne-a explicat unul dintre specialiști, care este și șef de scară la un container din Henri Coandă.

Apa chioară folosită în campania de orbire a țânțarilor este frunizată în urma unui contract de câteva sute de mii de euro semnat cu RAJA SA, al cărei director, Felix Stroe, chiar a sugerat această soluție.

Operațiunile de stropire cu apă chioară se desfășoară într-o manieră armonioasă și, pentru a calma țânțarii, angajații primăriei folosesc și difuzoare pe care cântă piesa „Ciupe binișor“, a Ileanei Ciuculete.

Ca să demonstreze eficiența apei chioare împotriva țânțarilor, primarul Decebal Făgădău s-a dezbrăcat la bustul gol, s-a urcat călare pe un cal și a defilat pe bulevardul Tomis, unde de obicei îi place să facă parade.

Deși s-a ales cu câteva zeci de ciupituri, Făgădău spune că nu trebuie să uităm că trăim într-un oraș frumos, prosper, unde ți-e mai mare dragul să te plimbi pe stradă. După ce am insistat să ne spună cum de, totuși, a fost ciupit de țânțarii orbi, primarul ne-a declarat vizibil iritat: „Domnule! Ți-am zis… Constanța este un oraș prosper, frumos unde ți-e mai mare dragul să te plimbi pe stradă! Ce nu înțelegi?!

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 1.274 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.