Actualitate

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion, la Constanța

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 19 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023.

Scris de 
 pe data 
20 decembrie, 2022

Potrivit specialiștilor, de Crăciun vom avea temperaturi de primăvară, urmând ca vremea să se răcească spre fârșitul anului. 

„De la mijlocul acestei săptămâni, un transport de aer mai cald din sudul și sud-vestul continentului va influența vremea din țara noastră. Astfel, meteorologii prognozează valori peste mediile climatologice ale perioadei până în data de 24 – 26 decembrie, însă după întervalul 26 – 27 decembrie vremea se va răci din nou. Ne așteptăm la temperaturi maxime cuprinse 5 şi 15 grade, cu cele mai ridicate valori în weekend mai ales în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și pe litoral. Precipitațiile vor fi slabe cantitativ în tot acest interval, dar vor fi înnorãri şi ploi locale, iar în zonele montane vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. În regiunile montane sunt așteptate si întensificări ale vântului, care vor spori senzația de frig”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Valorile termice se vor situa în jurul celor normale în primele două zile din interval, apoi vor crește treptat până la finalul primei săptămâni, când vor caracteriza o vreme cu mult mai caldă decât în mod normal. Astfel, mediile maximelor se vor situa între 2 și 12 grade, însă ulterior, vor scădea din nou până în jurul a 6 grade. Minimele vor urma același proces, vor crește de la -4 grade până la 4 grade mediat regional și vor coborî în a doua săptămână la 0 grade. Probabilitatea de precipitații va fi redusă până în data de 24 decembrie, apoi acestea își vor face apariția pe areale mici cam în toate zilele ce preced acestei date.

Prognoza meteo în Dobrogea

La începutul intervalului media maximelor va fi de 2…4 grade, iar a minimelor la -5…-2 grade, valori ușor mai coborâte decât cele specifice perioadei. În restul timpului vor fi temperaturi în general peste cele climatologic specifice lunii decembrie, iar cel mai cald va fi între 24 și 26 decembrie, cu 10…12 grade ziua și 4…6 grade noaptea, valori mediate regional, urmând ca spre sfârșitul intervalului să se mai răcească ușor. Probabilitatea de precipitații slabe va fi mai ridicată în ultima săptămână a intervalului

Actualitate