Ziua de vineri va veni cu o vreme călduroasă în majoritatea zonelor. Asta înseamnă că la orele amiezii se vor înregistra temperaturi maxime, cam între 27-34 de grade. Aceste 34 de grade urmând a se înregistra în Sudul Olteniei şi Munteniei. În sud-estul ţării, vor fi 23-25 de grade, însă se vor semnala intensificări ale vântului, ceea ce înseamnă că, în aer, temperatura simţită de corpul uman va mai scăzută decât 23-25 de grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gabriela Băncilă, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

Potrivit meteorologului, temperaturile vor fi mai mici pe litoral, cu o maximă de 25 de grade și o minimă de 23. Apa mării va fi, de asemenea, rece, având o temperatură de 19-20  de grade.

Valori mai scăzute de 27 de grade vor fi în zona litoralului unde vor fi în jur de 23-25 de grade. Apa mării va ajunge la o temperatură de 19-20 de grade. (…) În orele amiezii, îşi vor face apariţia şi dezvoltarea norilor ce vor determina pe arii restrânse, în special în zona montană şi submontană, averse torenţiale şi descărcări electrice. Acestea vor putea determina apariţia grindinei”, a afirmat Gabriela Băcilă.

În weekend, temperaturile vor mai scădea cu 1-2 grade, având sâmbătă o maximă de 21 de grade Celsius și o minimă de 17 grade, iar duminică o maximă de 22 de grade și o minimă de 15 grade. În cele două zile, vântul va sufla slab la malul mării având o viteză de 20 de km/oră.

 

(Visited 33 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.