Potrivit sursei citate, în 2017, 1.951 de persoane au murit pe drumurile publice din ţară, ceea ce înseamnă 99 de decese la un milion de locuitori, dublu faţă de media europeană de numai 50 de decese la un milion de locuitori.

Anul trecut a fost al treilea an consecutiv în care numărul de morţi din accidente rutiere a crescu, chiar dacă, faţă de anul 2010, acest număr a fost redus 18%.

Conform reprezentanților API, acest prim loc la capitolul accidente mortale pe care România îl ocupă în Europa ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru cei responsabilil.

 „Deşi există planuri peste planuri (avem chiar o Strategie Naţională de Siguranţă Rutieră), acestea rămân doar pe hârtie. Şi mai îngrijorător este că se încearcă relaxarea legislaţiei în acest domeniu. Avem legea recent votată de Parlament care nu mai permite Poliţiei Rutiere să folosească maşini radar neinscripţionate şi îi obligă pe poliţişti să monteze aparatele radar mobile numai în zonele presemnalizate cu indicatoare. Momentan este contestată de Preşedinte la CCR şi nu produce încă efecte. Sperăm să fie respinsă, iar Parlamentul să realizeze că nu poate legifera aberaţii doar pentru că iniţiatorii legii sunt supăraţi pe Poliţia Rutieră, se precizează în comunicat.

Din nefericire, aceste îngrijorătoare sunt susținute din plin de rețeaua precară de drumuri naționale cu o singură bandă pe sens pe care o are România, de deteriorarea severă sau lipsa elementelor de siguranţă (parapete, catadioptri, marcaje), de starea proastă a asfaltului şi prea puţini kilometri de autostradă, mai spun responsabilii API.

 

(Visited 340 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.