„Am început distribuirea deciziilor de impunere ce conţin cuantumul impozitelor şi taxelor locale datorate în anul 2018. Anul acesta au fost tipărite aproximativ 160.000 decizii pentru persoanele fizice, din care 86 la sută sunt pentru cei care au de achitat doar obligaţiile fiscale pentru anul 2018, iar 14 la sută sunt pentru cei care au de achitat şi debitele restante cu accesoriile aferente”, a precizat directorul executiv al SPIT Constanța, Virginia Uzun.

Conform directorului SPIT, deciziile de impunere vor fi emise în baza declarațiilor fiscale depuse, în prealabil, de contribuabili. Aceste decizii fiind, de fapt, înștiințări de plată, conform prevederilor art. 95, alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, documentele vor ajunge la destinatari prin poștă, cu confirmare de primire. Dacă, însă, acest lucru nu este posibil, plicurile vor fi lăsate în cutiile poștale ale constănțenilor, procedura legală de comunicare realizându-se prin afișarea unui anunț la sediul SPIT, prin publicitate și pe site-ul instituțoiei: www.spit-ct.ro. Acest anunț va fi afișat cel puțin 60 de zile, dintre care, 15 zile va fi considerat comunicat, potrivit art. 47 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

 

(Visited 131 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.