Zarvă mare pe faleza Cazinoului din Constanța, după ce o familie de romi, care tocmai ce se mutase în clădirea simbol a Constanței, a chemat Poliția.

Se pare că aceștia au fost extrem de deranjați de gălăgia pe care o făceau turiștii și constănțenii care se plimbau pe faleză.

N-am mai suportat. Avem și noi patru zile de când ne-am mutat aicea și nu ne așteptam la deranjul ăsta. E greu și pentru noi, vă daț seama, că avem copii mici și e speriați. Vine lumea aicea, face poze, hăhăhă, hahaha… Nu se mai poate. Dumneavoastră vă place dacă vine uni și-ți face gălăgie sub geam? Nuț place!“, a explicat revoltat Amorel Popescu, capul familiei de țigani.

În baza sesizării familiei Popescu, polițiștii au dat mai multe amenzi pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

De la soția lui Amorel, am aflat că familia ei a fost mutată acolo după ce primarul le promisese un cămin în cartierul Henri Coandă, însă, dintr-o greșeală apărută în liste, aceștia au rămas pe dinafară. Totuși, ca să se țină de promisiune, Decebal Făgădău le-ar fi permis acestora să locuiască în Cazino.

Nu ne-am lăsat până nu ne-a dat casă! A zis că deocamdată putem să stăm acilea, că oricum dracu’ știe când mai vine cineva s-o repare, că măcar să facă un bine și să adăpostească nește suflete. Mare, mare inimă are dom’ primar că, uite, îi pasă de oameni“, a spus emoționată, Rozeta Popescu.

Cu toate acestea, Rozeta și-a exprimat nemulțumirea de starea în care se află clădirea și spune că, deși oricând mai poate face încă un copil, se teme ca unuia dintre cei pe care îi are să nu îi cadă în cap vreo bucată desprinsă din tavan sau tencuială. Totuși, familia Popescu spune că se bucură de priveliște, însă Amorel susține că deocamdată niciunul dintre ei nu și-a făcut curaj să intre în apa mării.

 

(Visited 37.029 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.