La începutul lunii iulie 2018, directorul SPIT Constanța, Virginia Uzun împreună cu adjuncta sa, Aurelia Trentea Tatu şi şefa compartimentului de Resurse Umane, Ghiulendan Raşid, au fost trimise în judecată într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Cele trei funcționare sunt judecate pentru abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată, delapidare, complicitate la delapidare și fals în înscrisuri.

Potrivit rechizitorului întocmit de procurori, în intervalul noiembrie – decembrie 2017, împreună cu Bogdan-Andrei Coronea, un alt inculpat în dosar, Virginia Uzun și complicele sale au încheiat două contracte fictive între SPIT Constanța și asociația lui Cornea, ce aveau ca scop organizarea unor seminarii de formare profesională pentru angajații instituției.

Conform DNA, seminarele, pentru care SPIT Constanța a plătit 36.000 de lei din bani publici, nu au fost niciodată susținute. Mai mult, asociația lui Bogdan-Andrei Coronea nu avea autorizație pentru ogranizarea cursurilor de formare profesională.

Din cauza procesului în care este acum judecată, potrivit legii, Virginia Uzun a fost suspendată din funcția de director executiv al SPIT Constanța. De asemenea, atât adjuncta Aurelia Trentea Tatu, cât şi șefa de compartiment, Ghiulendan Raşid, au fost suspendate din funcții. În prezent, postul de director executiv al SPIT Constanța este ocupat de Gabriela Ganea.

Martorii, sub amenințarea pierderii locurilor de muncă

Virginia Uzun, numită director SPIT încă de pe vremea ascensiunii politice a fostului primar PSD, Radu Mazăre, nu renunță prea ușor la funcție. Acuzații grave ies la suprafață din interiorul SPIT Constanța, surse din instituție spunând că fosta șefă pune presiune și îi amenință cu pierderea locurilor de muncă pe angajații care sunt martori în proces și care au declarat în fața procurorilor că seminariile au fost fictive.

Pe adresa redacției am primit un e-mail în care unul dintre angajații SPIT relatează despre schimbările pe care Virginia Uzun le-a făcut în instituție, fără a avea atribuții în acest sens. Uzun a creat o nouă organigramă prin care posturile ocupate de angajații-martori vor fi desființate. Pe 11 iulie 2018, în locul rămas liber la șefia departamentului de Resurse Umane, Uzun a numit-o pe fina sa, Maria Arnăutu, după cum apare și pe site-ul actualizat al SPIT.

Scopul este ca Arnăutu să trimită noua organigramă pentru a fi votată în Consiliul Municipal, ca mai apoi să fie pusă în aplicare. Pentru ducerea la bun-sfârșit a planului său, Virginia Uzun s-ar lăuda în instituție că are sprijinul total al primarului Decebal Făgădău. Mai mult, Uzun susține că, atât pentru ea, cât și pentru celelalte două colege inculpate și suspendate, primarul le va oferi posturi contractuale în cadrul Primăriei pe durata procesului.

Pentru a da un exemplu că fâriele SPIT-ului încă sunt la ea, în aceeași zi, Virginia Uzun i-a încetat unei angajate, Ștefania Anghel, dispoziția de Șef de Serviciu al Agenției Fiscale nr. 3. Funcționara a fost mutată pe o funcție de execuție.

„SPIT- ul este al ei, este SRL-ul ei și face ce vrea ea

Deși a fost suspendată din funcție, doamna Virginia Uzun încă beneficiează de bunurile SPIT-ului, respectiv mașina, telefoanele mobile și abonamentele, refuzând să le predea“, este precizat în e-mailul trimis pe adresa redacției.

Pentru lămuriri, am contactat-o telefonic pe actuala șefă a SPIT, Gabriela Ganea. La începutul conversației s-a arătat foarte cooperantă și deschisă unei discuții, până când am întrebat-o despre bunurile instituției despre care Virginia Uzun este acuzată că refuză să le predea. Tonul vocii s-a schimbat imediat și ne-a sugerat să trimitem un mail către instituție cu întrebările pe care le avem.

Nu vă pot spune lucrul ăsta telefonic. Vă rog să solicitați în scris și nu este nicio problemă. Nu este niciun secret, dar nu cred că lucrurile astea se vorbesc la telefon“, ne-a declarat Gabriela Ganea. Cu toate acestea, am insistat să ne ofere un răspuns simplu, „da“ sau „nu“. După un moment de tăcere, șefa SPIT ne-a răspuns scurt: „Nu“, după care a adăugat că nu ne va acroda un interviu telefonic, motivând că este într-o ședință.

Potrivit surselor din SPIT, Virginia Uzun susține că, deși nu mai este director în acte, tot ea este şefa și îi dictează noii directoare, Gabriela Ganea, ce să facă și ce să semneze. „Repetă în nenumărate rânduri că SPIT- ul este al ei, este SRL-ul ei și face ce vrea ea“.

La momentul publicării acestui articol, Virginia Uzun nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere referitor la acuzațiile ce i se aduc.

 

(Visited 1.933 times, 194 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.