Pare o alegere firească, însă de-a lungul timpului au fost multe cazuri în cre liderii WTA sau ATP nu au fost şi cei desemnaţi campionii mondiali de către ITF. Aşa s-a întâmplat anul trecut când, deşi tot Simona a terminat ca lider WTA, campioană mondială a fost desemnată de ITF Garbine Muguruza.

Dacă pentru Halep e primul titlu de acest gen, Djokovic deja s-a obişnuit cu asta. El a primit pentru a şasea oară oară titlul de campion mondial.

Este o mare onoare să fiu desemnată campioană mondială ITF pentru prima dată. Am avut un an incredibil, câştigând primul meu Grand Slam la Roland Garros şi terminând sezonul ca numărul 1 mondial. Să fiu recunoscută în acest fel este special cu adevărat şi îmi oferă o motivaţie suplimentară să continui să muncesc în sezonul viitor”, a declarat Halep, care va începe săptămâna 59 în fruntea topului WTA.

Atât Simona Halep cât şi Novak Djokovic îşi vor primi premiile în cadrul unei gale, denumite Cina Campionilor Mondiali, care va avea loc la 4 iunie 2019. Evenimentul va avea loc la Paris, în timpul turneului de la Roland Garros.

ITF acordă aceste titluri pe baza un sistem care ţine cont de rezultatele de-a lungul anului, dar în care o pondere specială o au turneele de Grand Slam şi cele două competiţii pe echipe, Cupa Davis şi Fed Cup.

 

(Visited 361 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.