În urmă cu o lună, Libertatea.ro a scria că Asociația pentru Implementarea Democrației (AID), condusă de Cumpănașu, a primit de la Ministerul Culturii o finanțare nerambursabilă de aproximativ 1 milion de lei.

Aceasta s-a făcut în cadrul programului pentru Centenar, iar 840.000 de lei din acea sumă au fost plătiți ca drepturi de autor direct către Cumpănașu, în schimbul realizării a trei lucrări despre Marea Unire.

Libertatea.ro a dezvăluit că aceste trei lucrări sunt, de fapt, trei broșuri, de maximum 18 pagini fiecare, broșuri al căror conținut a fost copiat, cu mici modificări, de pe Wikipedia, Google sau de pe diverse site-uri.

În replică, Alexandru Cumpănașu a susținut că este vorba despre trei cărți, cu peste 200 de pagini fiecare, pe care le-a scris într-o lună: „Am și eu niște capabilități, aveam ideile dinainte”. Autorul a refuzat însă invitația de a veni și a prezenta cărțile respective în redacția Libertatea.

Direcția Națională Anticorupție a solicitat cărțile de la Ministerul Culturii, însă instituția a trimis tot cele trei broșuri, pe care le prezentase pe larg și Libertatea.

De asemenea, DNA a solicitat proiectul depus de asociația lui Cumpănașu la Minister, în cadrul concursului de proiecte pentru finanțare nerambursabilă. Până la această oră, potrivit unor surse din Ministerul Culturii, acel proiect inițial nu a fost încă găsit și trimis către DNA.

 

(Visited 116 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.