Cel puțin asta susțin autoritățile județene din Constanța, care au anunțat că, împreună cu cele din Tulcea, lucrează la un brand al Dobrogei. Cel care a dat vestea este președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, în cadrul unei conferințe de presă prilejuită de promovarea județului la Târgul de Turism al României. Prea multe detalii nu a făcut cunoscute despre aceste planuri, ci s-a rezumat la a spune că încă se lucrează la o strategie în acest sens. „Lucrăm la strategia de dezvoltare a județului Constanța, în care vrem să implicăm și autoritățile din Tulcea. O să fie, practic, un brand integrat al Dobrogei. Am vorbit și cu autoritățile din Tulcea și sperăm ca, până la jumătatea anului, să avem un brand al Dobrogei. Deocamdată nu vrem să dezvăluim mai multe detalii”, a declarat Țuțuianu.

 

Cea de-a 39-a ediție a Târgului de Turism al României își deschide porțile în perioada 22-25 februarie, la Romexpo. Constanța va fi reprezentată de Organizația Patronală Mamaia – Constanța. „Prezența la manifestare are ca scop reprezentarea și promovarea destinației Mamaia-Constanța într-un mod coerent și targetat, abordând un display proaspăt, tip open-space, în care savoarea locală, istoria, natura și evenimentele de toate tipurile se îmbină pentru a oferi potențialului consumator o experiență turistică integrată, folosind instrumente de smart-travel”, spun reprezentanții Organizației Patronale.

 

(Visited 69 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.