Doi români au furat toate coletele, în prima lor zi de muncă la o firmă de curierat din Germania. Un al treilea român i-a aşteptat cu duba pregătită să o încarce şi să plece toţi trei spre ţară.

În seara zilei de joi, 10 ianuarie, o patrulă a poliției din Schweinfurt-Werneck a oprit pe autostrada A7 un Mercedes Sprinter pentru un control de rutină, informează un comunicat al poliției din Bavaria, citat de ziarulromanesc.de.

La bordul vehiculului se aflau trei români. Când au deschis furgoneta, polițiștii au descoperit doisprezece saci de gunoi plini cu pachete care conțineau îmbrăcăminte și diverse dispozitive electronice.

Șoferul, un român în vârstă de 41 de ani, le-a spus polițiștilor că transportă coletele la un orfelinat din România. Polițiștii au devenit suspicioși după ce au observat că unele dintre pachete aveau etichete și documente de livrare. Vehiculul a fost imobilizat, iar verificările ulterioare au stabilit că pachetele erau furate.

Cei trei români, de 23, 24 și 41 de ani au fost reținuți pe loc. Anchetatorii au stabilit că doi dintre ei au lucrat o singură zi la o firmă de curierat din zonă, iar prima livrare a fost și ultima. Pachetele nu au mai ajuns la destinatari, acestea fiind furate.

Valoarea bunurilor a fost estimată la câteva mii de euro. Coletele urmează să ajungă la destinatari, iar românii au fost prezentanți în fața judecătorilor din Würzburg.

 

(Visited 1.120 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.