Actualitate Social

„Duh de indisciplină și de răzvrătire“. Teodosie nu va fi mitropolit şi este criticat dur de Patriarhia Română

ÎPS Teodosie Petrescu. ©Hepta

Patriarhia Româna i-a refuzat lui arhiepiscopului ÎPS Teodosie cererea de înfiinţare a Mitropoliei Tomisului şi avansarea ierarhului de la Constanţa în grad de mitropolit. Mai mult, în răspunsul oficial trimis de conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Teodosie este criticat dur pentru comportamentul sfidător din timpul pandemiei, problemele tezelor de doctorat, pentru datoriile, hibele administrative şi de disciplină pe care le are Arhiepiscopia Tomisului.

Scris de 
 pe data 
20 mai, 2021

Amintim că în luna februarie a acestui an, ÎPS Teodosie anunţa public că vrea să fie mitropolit al Tomisului, spunând că a trimis o sesizare către Sfântul Sinod BOR prin care cerea ca Dobrogea să redevină mitropolie cum a fost în secolul al V-lea e.n. Noua mitropolie ar fi trebuit să includă Arhiepiscopia Tomisului și Episcopia Tulcei, dar și alte episcopii din zonă în funcție de decizia sinodului.

„Am început, am făcut demers, am înregistrat la Patriarhie, la cancelaria Sfântului Sinod, o adresă, săptămâna trecută, cu această dorinţă (…) N-am fost contrazis de Preafericitul care a primit această sesizare şi sigur urmează nişte trepte“, declara ierarhul în luna februarie.

„O ambiţie personală“

Răspunsul Patriarhiei Române a venit în luna aprilie, însă Arhiepiscopia Tomisului nu l-a făcut public, încercând, din nou, să mascheze faptul că există tensiuni reale între cele două instituţii bisericeşti, respectiv între Partriarhul Daniel şi arhiepiscopul Teodosie.

Potrivit documentului publicat de DobrogeaLive.ro Sinodul îi transmite ÎPS Teodosie că solicitarea este „insuficient argumentată, deoarece ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie nu constituie o necesitate misionară, actuală, ci mai degrabă o ambiție personală a Chiriarhului său”.

Se mai face referire la faptul că unele inițiative al Arhiepiscopiei Tomisului din perioada pandemiei „au creat discuții aprinse în media și au adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe, mai ales că au fost însoțite de o atitudine provocatoare, de lipsă de tact pastoral și de comunicarea deficitară cu autoritatea bisericească superioară, fapt care exprimă un duh de indisciplină și de răzvrătire”.

De asemenea, Patriarhia îi reaminteşte ierarhului de la Constanţa că „în mod frecvent, Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române.”

În acelaşi document mai sunt aduse în atenţie problemele grave de la școala doctorală păstorită de ÎPS Teodosie, unde Comisia de Teologie a evidențiat că la Constanța sunt cele mai mari probleme legate de calitatea tezelor de doctorat și a „onestității științifice” (teze plagiate, profesori îndrumători care nu au legătură cu disciplina pe care o predau, deficiențe în redactare și altele), relatează DobrogeaLive.ro

Arhiepiscopia Tomisului e acuzată și de faptul că are datorii vechi către Patriarhie încă din 2016, în valoare de 468.822 de lei, fiind dată ca exemplu datoria față de Tipografia Cărților Bisericești. Neachitarea sumelor datorate va atrage „sancțiuni disciplinare pentru eparhia Tomisului”.

Astfel, prin acest răspuns, Patriarhia Româna consideră încheiate discuțiile cu privire la solicitarea ridicării la rang de Mitropolie a Arhiepiscopiei Tomisului, iar aprobarea unei asemenea solicitări „nu este conformă cu Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și afectează negativ unitatea acesteia.”

Actualitate