După bordurile din marmură de pe Podul de la Butelii și veceurile de lux din Parcul Arheologic, primarul Decebal Făgădău îi răsfață din nou pe constănțeni cu o nouă extravaganță: gresie pe strada Ștefan cel Mare!

Mergând pe principiul că „Constanța e un oraș bogat și trebuie să-și arate bogăția“, primarul consideră că pavelele denivelate și puse aiurea de pe Ștefan cel Mare sunt de domeniul sărăciei.

Atât constănțenii, cât și maidanezii care circulă pe Ștefan cel Mare vor avea privilegiul de a călca pe plăci din gresie porțelanată, adusă direct din Italia, de la un văr de-al doilea de-ai lui Gianni Versace.

Cât despre bani, Făgădău spune că aceștia nu reprezintă un impediment. „Da, domnule, deci banii nu sunt o problemă, ci o amintire, ha, ha! Asta dacă vreți să fac, așa, o glumiță, deși eu sunt un tip extrem de serios. Am mai spus-o și-o repet: Constanța este un oraș bogat și trebuie să-și arate bogăția, ce nu-nțelegeți?!“, a declarat primarul.

Un maidanez care defilează pe str. Ștefan cel Mare spune că abia așteaptă să-și facă nevoile pe gresia lui Făgădău. De asemenea, țiganii care locuiesc în zonă sunt bucuroși, spunând că acum vor avea gresie nu doar pe case, ci și pe stradă.

Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 1.245 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.