Duși cu ambulanța la spital după ce au băut apă plată luată dintr-un supermarket din Constanța. „Aveam tot corpul amorțit, tremuram, aveam urechile înfundate“
O tânără din Constanța și soțul ei au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au băut apă plată cumpărată de la un supermarket din oraș. „După câteva minute deja aveam tot corpul amorțit, tremuram, aveam urechile înfundate, pulsul ridicat și o stare de panică amândoi!“. După experiența avută, cei doi au făcut sesizări la autoritățile competente, însă au fost pasați de la o instituție la alta.
Alexandra Lascu spune că, în seara de 13 septembrie, a cumpărat de la supermarketul Profi din zona Badea Cârțan un recipient cu apă plată „Aqua Carpatica“ de 2 litri. La câteva minute după ce au băut din apa respectivă, cei doi tineri aveau să fie duși cu ambulanța la Urgența Spitalului Județean Constanța.
„Ăștia suntem noi aseară, la spital“, a scris Alexandra pe contul său de Facebook. „Și da, amândoi am avut nevoie de îngrijiri medicale după ce am consumat cel mai banal lucru: apă plată! Am adormit frumos copilul, am mâncat și noi ca oamenii cina la 11, apoi am băut apă… logic. Adi cum e drăguț mi-a dat mie să beau prima. Am băut două guri pentru că nu a intrat mai mult, după care a băut și el o gură din sticla asta nouă, pentru că mai băuse înainte din alta care mai avea puțin. Instant mi-au amorțit buzele și limba și chiar am zis “ce naiba e picantă apa asta!?!”. După ce a băut și el a zis același lucru. După câteva minute deja aveam tot corpul amorțit, tremuram, aveam urechile înfundate, pulsul ridicat și o stare de panică… Amândoi!“, a povestit tânăra.
Tânăra spune că au început să se simtă tot mai rău și că au sunat imediat la 112 pentru a chema o ambulanță. Au fost duși de urgență la spital, unde au fost supuși unor analize.
„Ne-au făcut niște analize care au ieșit ok si ne-au spus ca am avut noroc ca am băut o cantitate foarte mică si ca s-ar putea ca apa să aibă urme de detergent. Efectul a ținut cam două ore și norocul nostru a fost că am băut foarte puțin.“
Alexandra este îngrozită de faptul că din același recipient ar fi putut să-i dea apă și copilului său, în vârstă de 1 an și 9 luni. „Nu vreau să-mi imaginez ce efect ar fi avut la el dacă la noi a fost în halul ăsta“.
Cei doi tineri nu au lăsat lucrurile așa, luând decizia de a sesiza autoritățile competente cu privire la situația gravă prin care au trecut, însă aveau să descopere că, la Constanța cel puțin, trebuie să faci turul instituțiilor. A doua zi, soțul Alexandrei a sunat la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) de unde i s-a transmis să meargă la Direcția de Sănătate Publică (DSP). Bărbatul s-a dus la DSP, iar de acolo a fost trimis înapoi la ANPC. De la ANPC a fost expediat la DSVSA.
„Ei nu pot testa apa dintr-o sticlă desfăcută!? Păi după ce am băut din ea era să mor, nu după ce m-am uitat la ea sigilată! Tot aici i-au mai spus să facă o sesizare scrisă pentru a se analiza apa din magazin și că ei nu se ocupă cu astfel de situații și să se ducă la DSVSA. La DSVSA au spus ca ei testează doar apa care este folosită în procesarea cărnii, dar totuși sa facă și aici o sesizare. A făcut sesizări în ambele locuri și i-au spus că apa pe care am băut-o o putem testa doar la un laborator privat“, a explicat Alexandra.
Între timp, marca respectivă de apă plată este în continuare la vânzare pe rafturile supermarketurilor din Constanța.
- apa plata supermarket
- Aqua Carpatica