Umor

E și el om. După slujbă, Teodosie i-a întrebat pe enoriași cine are să-i schimbe 1000 de euro

Editare foto: Constanta de Azi

Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 pe data 
3 noiembrie, 2023

În ciuda aparențelor, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, zis „Mache“ de la Securitate, se coboară la nivelul credincioșilor care vin la slujbele sale și nu doar că îi lasă să-i pupe mâinile, însă, uneori, chiar intră în dialog uman cu aceștia.

„Este un om deosebit“, spune, zâmbind melancolic, lacheul lui Teodosie, preotul Euglen Tănăsescu. „Îmi amintesc că acum două duminici, după ce le-a reamintit unor babe din primul rând că sunt femei și că trebuie să țină capul plecat, preasfinția sa a venit printre enoriași, așa, precum un om ca oricare altul, și, plin de smerenie, i-a întrebat dacă cineva are să-i schimbe 1000 de euro“.

Părintele Euglen spune că au mai fost astfel de momente. Arhiereul se mai consultă cu enoriașii și când vine vorba de chestiuni ce țin de mediu și protejarea acestuia.

„Da, da… Era o băbuță care tot îi mai aducea câte un borcan cu zacuscă, un zarzavat etc. Ei bine, într-o senină zi, arhiepiscopul nostru iubit a mângâiat-o pe creștet și, cu un glas duios, ca de înger, a întrebat-o dacă îl poate sfătui unde să arunce caviarul Strottarga Bianco după ce îl folosește ca să se maseze pe picioare“, povestește preotul. „Adică voia să știe dacă e ok să-l arunce după ce îl pune într-un borcan clasic sau într-un săculeț de mătase, fiind îngrijorat de chestiuni de mediu. Știți, Înaltpreasfinția sa este foarte eco-friendly, umblă cu caleașca, după cum ați văzut.“

Actualitate