Totul s-a întâmplat la Școala Generală 172 din București. David, clasa a V-a, a ajuns de urgență la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ din Capitală, unde a primit îngrijiri medicale și a rămas internat.

Tatăl său, Gabriel Lăutaru, a relatat că băiatului său i s-a umblat în ghiozdan, de unde i-a fost luată sticla cu apă peste care a fost turnat dezinfectantul.

În pauza dintre orele de curs băiețelului meu i s-a umblat în ghiozdan de către unul sau mai mulți colegi de clasă, i-a fost scoasă sticla de apă și i-au turnat peste apă dezinfectant, apoi au pus capacul sticlei și au lăsat-o la vedere pe bancă, iar fiul meu, după ce a revenit în clasă, după terminarea pauzei a băut din sticla personală fiindu-i sete. La câteva minute după, i s-a făcut rău, a început să aibă dureri mari abdominale și arsuri în același timp.“, a explicat tatăl elevului.

Profesoara de matematică l-a trimis pe David la cabinetul medical al unității de învățământ, unde nu mai era nimeni. Copilul a făcut un atac de panică, iar mama sa, care între timp venise la școală, a sunat imediat la 112.

Spre seară, tatăl a depus o plângere la Poliție.

Sper ca acel/acei copii sa fie descoperiți și părinții sa fie anunțați despre aceste fapte. Da, fapte pentru că, nu cu mult timp în urmă, lui David i se umbla regulat în ghiozdan și i se sustrăgeau sandwichurile (pachețelul de acasa).

Dumneavoastră ce ați face dragi părinți, dragi profesori, dacă copilul dvs. ar trece prin astfel de momente?

Copilul meu putea muri, la asta v-ați gândit o secundă? Nu exagerez cu nimic, este un act care nu poate fi tratat ca o glumă între copii. Dacă cei abilitați nu vor identifica și vor lua măsurile ce se impun, ne vedem fortați ca și părinți să luam propriile măsuri și de a muta copilul la altă clasă și altă școală.“, a mai scris Gabriel Lăutaru.

 

(Visited 25.885 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.