Educaţie

Elevi din Lumina, Ovidiu şi Kogălniceanu, implicaţi într-un program de consiliere şi îndrumare profesională, realizat cu fonduri europene

Sute de elevi din localităţile Lumina, Mihail Kogălniceanu şi oraşul Ovidiu au fost implicaţi într-un program european de educaţie, consiliere şi îndrumare profesională, realizat în parteneriat cu instituţii şcolare şi antreprenoriale din Bulgaria.

Scris de 
 pe data 
26 noiembrie, 2018

Proiectul, iniţiat de Primăria Lumina, în parteneriat cu Primăria Mihail Kogălniceanu şi Primăria Ovidiu, a fost numit „Ascultă, educă-te, acţionează şi citeşte într-o reţea“ şi face parte din programul european Interreg (detalii aici).

Pe parcursul a 18 luni, 250 de elevi din clasele a VIII-a, a IX-a şi a X-a au participat la sesiuni de consiliere psihologică, vocaţională, workshop-uri de orientare profesională şi au vizitat diferite puncte de lucru, observând activitatea a zeci de societăţi comericale din judeţ, dar şi din municipiile Toshevo şi Kavarna din Bulgaria.

Pentru toţi aceşti copii, din Lumina, Mihail Kogălniceanu şi Ovidiu, a fost o ocazie să vadă şi să conştientizeze ce înseamnă o meserie. Au avut oportunitatea de a fi consiliaţi şi de a avea schimburi de experienţă unice, extrem de folositoare pentru dezvoltarea lor, cu un impact moral major“, a declarat primarul comunei Lumina, Ioan Roman.

Prin intermediul acestui program s-a încercat şi reuşit identificarea preferinţelor şi aptitudinilor elevilor faţă de oportunităţile de angajare. Unul dintre punctele forte a fost partea de consiliere psihologică, care, cu ajotorul specialiştilor implicaţi în program, i-a ajutat să se descopere şi să înţeleagă mai bine ce drum profesional şi-ar dori să aleagă în viaţă“, a explicat Ionelia Irizescu, unul dintre coordonatorii programului.

Consilierea psihologică inclusă în program a ajutat-o pe Elena Ciauşu, elevă în clasa a XI-a, să aibă o imagine mai clară a carierei pe care o va alege după terminarea liceului. „A fost o experienţă mai mult decât folositoare. În urma consilierii, am descoperit şi am decis că, profesional, vreau să mă îndrept spre medicină“, susţine adolescenta.

De asemenea, unii dintre elevi deja au decis că vor urma cariere militare, în timp ce alţii se vor îndrepta spre aviaţie sau agricultură.

Proiectul „Ascultă, educă-te, acţionează şi citeşte într-o reţea“ este confinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Valoarea proiectului este de 372.178 de euro, din care 316.351 de euro reprezintă contribuţia UE, 48.379 de euro este valoarea cofinanţării României şi Bulgariei, iar 7.447 de euro reprezintă suma alocată confinanţării proprii a partenerilor din proiect.

 

Actualitate