Educaţie

Elevii Școlii Nr. 10 în vizită la stația de sortare a deșeurilor de la Polaris

Scris de 
 pe data 
7 martie, 2025

Elevii a două clase de-a III-a de la Școala Gimnazială nr. 10 “Mihail Koiciu” au fost ieri în vizită la stația de sortare a deșeurilor Polaris în cadrul programului „Școala Verde”.

A fost o zi plină de curiozitate și descoperiri, în care cei mici au aflat un secret important: dacă deșeurile sunt colectate separat, ele nu mai sunt gunoi, ci pot fi transformate în produse noi!

Elevii au urmărit cu interes traseul deșeurilor prin stația de sortare și au descoperit că materialele reciclabile, precum plasticul, cartonul sau metalul, pot avea o a doua viață. De exemplu, foliile de plastic reciclate pot deveni saci de gunoi la stația noastră.

„Educația ecologică începe de la o vârstă fragedă! Ne bucurăm că am putut contribui la formarea unor viitori adulți responsabili, care înțeleg că fiecare gest contează. Cei mici au fost răsplătiți cu bomboane, saci de gunoi confecționați chiar la stație și flori pentru doamnele învățătoare, iar noi am rămas cu un zâmbet larg, știind că am plantat o sămânță a schimbării”, au transmis reprezentanții Polaris.

Actualitate