Umor

Emoționant! Jumbo eliberează de Crăciun 7 mămici pierdute în magazin de Paște

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 pe data 
22 decembrie, 2023

Crăciunul vine cu bucurii și lacrimi de emoții pentru 7 familii din Constanța care pierduseră pe cineva drag în magazinul Jumbo chiar de Paște. Atunci când nici nu mai sperau, telefonul izbăvitor a venit de la magazinul Jumbo.

 „Bună ziua. De la Jumbo Constanța vă deranjăm. Am reușit să o găsim pe mama dumneavoastră. Era dezorientată la raionul cu jucării. Din păcate, va trebui să achite coarnele și nasul de ren pentru mașină pe care le avea asupra ei în coșul de cumpărături”, a fost vestea pe care Lili Pălămidă a primit-o în această dimineață de la Jumbo.

Alături de doamna Valerica, alte 6 femei au fost eliberate azi.

Familiile emoționate le-au așteptat în parcarea din fața magazinului. „Doamne, ce veste minunată. Nu credeam că o să  o mai văd vreodată pe soția mea. I-am spus, dragă ai grijă, că în Jumbo nu îți ajunge o zi să îl parcurgi de la un capăt la altul, e aglomerat, riști să nu mai ieși. Și așa s-a și întâmplat”, povestea soțul uneia dintre supraviețuitoare.

Actualitate