În urma dezvăluirilor din Libertatea, conducerea postului de radio Europa FM a anunțat că a renunțat la campania publicitară comandată de Gabriela Firea.

Încă de la începutul lunii octombrie ne-am dat seama că, de fapt, e o campanie în care e elogiat primarul, nu realizările din spitale, și am oprit-o.

N-am vrut să pară o laudă și n-am anunțat oprirea. Dar astăzi am văzut ce a publicat Libertatea în legătură cu suprevaluările de la Gomoiu și am decis să facem totul public”, a spus Andrada Burdalescu, directorul postului Europa FM.

Avertizăm colegii de breaslă, jurnaliști, precum și conducerile posturilor radio și de televiziune unde aceștia activează, că această publicitate otrăvită ne decredibilizează ca breaslă, ridicând opiniei publice semne de întrebare în privința obiectivității cu care este relatată activitatea Primarului General, Gabriela Firea, și a instituției pe care o conduce.

Consideram că acceptarea generoaselor campanii de publicitate cumpărate de Primăria Capitalei pentru promovarea unor proiecte făcute din bani publici, nu pot avea nicio justificare comercială propriu-zisă și reprezintă în realitate publicitate electorală mascata în favoarea PSD și a Primarului General al Capitalei, Gabriela Firea.

Mai mult, astfel de campanii pot crea o imagine pozitivă unor achiziții dubioase, cu iz penal, așa cum este cazul Spitalului Gomoiu (dezvăluit de Libertatea), în care au fost supraevaluate achizițiile de materiale și echipamente, dar, în același timp, din bugetul de 46 de milioane de euro, 1,1 milioane de euro au fost alocate pentru cumpărarea de publicitate radio și tv, inclusiv pe Europa FM, pentru o scurtă perioadă de timp”.

Europa FM invită și celelalte radiouri și televiziuni să se alăture demersului de a refuza campaniile din bani publici ale Primăriei Generale, considerând că atât un astfel de refuz, cât și susținerea inițiativei “Noi construim un spital”, sunt forme de apărare ale societății.

De asemenea, Europa FM a decis să acorde spații gratuite de publicitate pentru promovarea acestei initiative, care urmareste finantarea din donatii a primului spital public de oncologie pediatrica.

7 televiziuni, 8 stații radio și 13 siteuri au primit 5,2 milioane de lei (TVA inclus) de la Administrația Spitalelor din București (ASSMB), ca să facă publicitare realizărilor din domeniul sănătății.

Primărița Gabriela Firea a decis ca această campanie să fie plătită de către ASSMB, iar derularea campaniei publicitare a fost făcută, conform surselor din Primărie, prin Direcția de Programe. ”Șef aici este Vasile Apostol, o persoană extrem de apropiată de Gabriela Firea”, a explicat o altă sursă din PMB.

Mai multe detalii AICI.

 

(Visited 615 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.