Din relatările martorilor, edilul plecase de la birou și se îndrepta spre casă cu autobuzul RATC, așa cum face de obicei când are chef de puțină publicitate. De asemenea, se pare că acesta avea cu el și o sticlă ce conținea apă de la robinet. „Desfăcea dopul, lua o guriță și zicea <Ah! Ce bună e! E apă RAJA, de la robinet, vă recomand! Eu și familia mea o bem mereu!>. Apoi închidea dopul. Mai stătea un minut, iar lua o guriță…“, povestește o tanti.

Făgădău a fost abordat de un călător care ținea în mână un telefon mobil. Acesta a început să-i arate primarului poze de pe Facebook cu orașul Cluj, cu străzi, investiții, parcuri, locuri de joacă etc. „Îi arătam ce frumos și civilizat e la oamenii ăia acolo… Când a văzut Cluj, a țâțâit și a dat repede ochii peste cap“, spune bărbatul.

După câteva minute, în autobuz au urcat două tinere care-și vedeau de treaba lor, una povestindu-i celeilalte cât de bine s-a simțit weekend-ul trecut la Cluj și cât de tare a impresionat-o orașul. Auzindu-le, Făgădău s-a retras în partea din spate a autobuzului, morocănos și ținându-și rucsăcelul lipit de piept.

Păi ăla de la Cluj a luat fonduri europene cât pentru două generații! N-auzi că le face acuma și metrou…“, s-a auzit vocea puternică a unui nene aflat într-o discuție aprinsă. „Noi avem niște pasaje pietonale pline cu c***t și un pod vai-steaua-lui“, a continuat acesta.

Punctul culminant a fost momentul în care șoferul a luat o groapă cu roata din dreapta-față a autobuzului turcesc. „‘tui paștele mă-sii!“, s-a auzit din cabină. Zdruncinat, un călător s-a uitat către primar: „Vedeți, aicea dăm în gropi, la Cluj-“, a rostit acesta, dar fără a mai apuca să-și termine fraza.

Ee! Dacă nu vă convine, mutați-vă la Cluj!“, l-a întrerupt imediat Făgădău. Martorii spun că primarul se înroșise la față de nervi și a coborât în viteză de îndată ce autobuzul a ajuns în stație. O mămă care-și plimba copilul prin Parcul Arheologic spune că l-ar fi văzut pe Făgădău cum s-a dus glonț într-unul dintre cele trei veceuri de 150.000 de euro. „Am trecut pe lângă și a trebuit să-i astup copilului urechile, că așa blesteme și înjurături n-am mai auzit niciodată! Doamne ferește!“, a mărturisit femeia.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 1.048 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.