Scene incredibile în fața Catedralei Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța, acolo unde Marele Mahăr Teodosie a exorcizat o româncă posedată de Pfizer. Cu migală, în rugăciune și strânsă comuniune cu Dumnezeu, dar și cu multă aghiazmă și usturoi, MM Teodosie a scos Pfizerul dintr-o enoriașă care a căzut în păcatul vaccinării.

Timp de 30 de minute, posedata a urlat că s-a vaccinat pentru a-și proteja familia și semenii, că are încredere în medici și specialiști, că există COVID și se poate muri din cauza infecției. Mulțimea de credincioși asista înmărmurită la toate blasfemiile care îi ieșeau pe gură lui tanti Valerica, vaccinată cu Pfizer în urmă cu 4 săptămâni.

Babele își scuipau în sân și își făceau cruce, preoții dădeau cu tămâie și apă sfințită, în timp ce Teodosie o ținea pe vaccinată la pământ, cu piciorul pe grumaz:

Ieși Pfizer din roaba ta, Valerica. Piei Bill Gates din sângele enoriașei mele și i-ați spurcăciunea de cip cu tine. Dispari serule din sânul Bisericii și lasă-mi enoriașii nevaccinați!”, striga Teodosie.

Tanti Marița, o credincioasă fidelă, a declarat că nu se aștepta ca Valerica să cadă în ispita vaccinării, și nu oricum, ci cu două doze. „O știu de mult, stă pe scară la mine. Chiar mai aveam seri în care ne adunam și ne uitam împreună la România TV. I-a intrat șarpili în casă cu diavolu de cumnat al ei, un medic profesor doctor de la București, care i-a spus să se vaccineze, că așa e bine. Auzi domle, 2 doze de Pfizer… Ne rugăm pentru sufletul ei”, a mărturisit tanti Marița, care se grăbea să ajungă la spital la soțul ei care se află intubit de câteva zile la Terapie Intensivă, infectat cu COVID.

După slujba de exorcizare anti-Pfizer, Teodosie a anunțat că săptămâna viitoare va răstigni în fața catedralei un medic infecționist.

(Visited 4.224 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.