La doar câteva ore de la decizia luată de Guvernul României de a vaccina fără nicio restricție toate categoriile de vârstă, Franța a anunțat că nu va mai vaccina cu Astra Zeneca nicio persoană cu vârsta sub 55 ani. De asemenea, ministrul Sănătății francez a anunțat că persoanele cu vârsta sub 55 ani care au primit prima doză de Astrazeneca vor face rapelul cu alt vaccin.

Declarația ministrului francez a fost una cât se poate de categorică și ar trebui să ridice mari semne de întrebare românilor: „Este absolut logică această deciziei”, a spus ministrul Sănătăţii din Franța, Olivier Véran, potrivit Agenţiei ANSA.

În același timp, Germania a suspendat vaccinarea persoanelor sub 60 de ani cu serul Astrazeneca încă din data de 15 martie, iar poziția Berlinului este fermă: Această măsură nu se va ridica! Se caută în schimb soluții pentru cei care au apucat să facă prima doză cu Astrazeneca.

Românii sunt însă vaccinați exact precum vitele. La grămadă, fără nicio măsură de protejare a populației în fața unui vaccin care a fost confirmat că poate avea reacții adverse grave.

Valeriu Gherghiță, președintele Comitetului Național de Vaccinare, aflat în directa coordonare a premierului României, a anunțat ieri cu seninătate cu în România se va continua campania de vaccinare cu Astrazeneca fără nicio restricție, pentru toate grupele de vârstă.

(Visited 127 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.