Protestul a început puțin după ora 19:00, manifestanții, atât tineri, cât și bătrâni, părinți cu copii mici și adolescenți, dându-și întâlnire în fața sediului Prefecturii Constanța pentru a-și striga nemulțumirile față de actualul Guvern.

Cei mai mulți manifestanți au venit echipați cu vuvuzele, steaguri și pancarte cu mesaje anti-PSD, dar și cu speranța că acțiunea lor, alături de cea a altor români din țară, va reuși să miște lucrurile într-o altă direcție. Aceștia au scandat, printre altele, „PSD, ciuma roșie!”, „Dragnea, nu uita, pușcăria e a ta!”, „ALDE și PSD, aceeași mizerie!” sau „Jos penalii!

La fel ca și acei români care au reușit să ajungă la protestul din Capitală, constănțenii vor ca lucrurile să se schimbe pentru ei, dar mai ales pentru copiii lor, motiv pentru care i-au adus și pe cei mici la manifestare.

Vrem un viitor pentru ei, pentru copii, ca și în sloganul pe care l-am pus. Îmi iubesc prea mult copiii ca să îi las să plece, dar dacă stau să mă gândesc la viitor și la speranțele pe care le avem pentru ei în țara asta, cred că viitorul lor este undeva în afara granițelor României. De asta sunt aici, să scăpăm de legi date peste noapte, de finanțarea anumitor zone (preferăm spitale și nu catedrale). Cred că Dumnezeu râde de noi în acest moment, de grandomania și isteria anumitor oameni ai Săi. Vrem să se schimbe totul din temelii. Vrem oameni competenți, deschiși la minte și nu vrem oameni care să își vadă propriile interese. Am credința că lucrurile se vor schimba, din acest motiv sunt aici cu cel mic, pentru a-mi striga disperarea”, ne-a mărturisit o mămică prezentă la protest cu fiul ei nu mai mare de doi ani.

Din păcate unii dintre ei se gândesc serios să părăsească meleagurile țării, însă mai zăbovesc un pic, având în suflet speranța că poate, dacă protestele vor continua, va veni și schimbarea mult așteptată.

Am ieșit la protest pentru copilul meu, pentru un viitor mai bun. Dacă va fi nevoie vom merge și la București. Nu cred că o să se schimbe ceva în această seară, dar cred că trebuie să ieșim până când vom schimba ceva. Nu putem să ieșim o zi și să sperăm că lucrurile vor fi altfel. Trebuie să facem ce au făcut grecii: punem mâna pe par, îi batem pe toți și așa vom reuși să schimbăm lucrurile. Altă soluție nu avem. Asta sau vom face ce fac toți ceilalți, plecăm din țară. Vrem să plecăm, dar nu putem din cauza celui mic, așteptăm să facă doi ani, iar dacă lucrurile nu se vor schimba, cu siguranță nu vom mai rămâne aici”, ne-a povestit un tată tânăr care se afla la Prefectură împreună cu soția și fiul său.

O altă mămică a venit la protest cu copilul ei de numai câteva luni, trăgând după ea o pancartă pe care nu prea o putea ține din cauza celui mic, însă se menținea fermă pe poziție. „M-am certat cu o prietenă pe tema protestului din seara asta, considera că nu e deloc normal să vin cu copilul la o astfel de manifestație, dar sunt aici pentru el. Îmi doresc ca el să aibă opțiunea să rămână aici, acasă, pentru că primul lucru pe care l-am făcut eu după ce am terminat liceul a fost să plec din țară”, a afirmat ea.

Mesajul de pe pancartă: „CÂȚI PUȘCĂRIAȘI ÎNCAP ÎN CASA POPORULUI?”

De la manifestare nu au lipsit nici bătrânii, cei mai mulți apreciind că se află în stradă pentru că vor un viitor diferit pentru generația tânără, dar și pentru că nu mai pot răbda neregulile care se petrec în țară de mult prea mult timp.

Am ieșit din cauza mizeriei în care trăim și a nesimțirii politicienilor, dar și a indolenței populației, pentru că în loc să fie aici, să încerce să schimbe ceva (nu pentru noi, pentru că suntem bătrâni) pentru ei, pentru copiii lor, cei mai mulți aleg să stea cu mâinile în sân”, ne-a declarat un bătrân.

Dacă cei mai tineri cred încă în puterea lor și în faptul că lucrurile ar putea fi diferite cândva, cei mai în vârstă și-au pierdut speranța, aflându-se în stradă doar pentru a le fi aproape celor care, poate, ar putea aduce acea schimbare ce pare deseori irealizabilă.

Mi-e greu să mă gândesc la schimbări, totul e prea înrădăcinat. S-au blocat trenuri, în Slobozia toate autobuzele s-au stricat brusc, s-au întâmplat multe lucruri mizerabile azi. Dacă nu era așa de cald, am fi mers la București, poate acolo am fi contat cu adevărat, dar soțul meu nu suportă prea bine căldura, așa că am decis să venim aici, să fim totuși alături de semenii noștri”, ne-a mărturisit o doamnă trecută de 60 de ani, aflată la manifestație împreună cu soțul.

După aproape o oră de scandat în fața Prefecturii, protestatarii au pornit pe bulevardul Ferdinand spre sediul PSD Constanța situat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, continuând să strige împotriva Guvernului.

Pe drum li s-au alăturat și alți constănțeni, iar la întoarce, alte câteva sute de cetățeni au întâmpinat coloana la Prefectură. La protest au fost prezenți aproximativ 1.500 de oameni.

 

(Visited 494 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.