Administraţie

Gata cu blocarea locurilor de parcare, în Constanța. Autorizația de parcare, valabilă doar între orele 17:00-08:00. Amenzi de până la 1.000 de lei

sursa foto: www.cugetliber.ro

Constănțenii care se cred stăpâni peste locurile de parcare închiriate de la Primărie vor avea o mare surpriză, dacă un proiect al primarului Decebal Făgădău va fi votat de Consiliul Local. Nu mai pot folosi locul de parcare pentru care plătesc anual taxă decât în intervalul orar 17:00-08:00. În restul timpului, locul de parcare poate fi folosit de orice șofer. Iar cei care au obiceiul de a-și bloca parcarea atunci când pleacă la serviciu sau oriunde au treabă trebuie să știe că vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 600 și 1000 lei.

Scris de 
 pe data 
6 iunie, 2018

Primăria Constanța va propune Consiliului Local spre aprobare Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța, lămurind în mare parte statutul locurilor de parcare închiriate de către cetățeni.

Într-un oraș precum Constanța, în care locurilor de parcare sunt insuficiente, politica administrației publice locale nu pare să se îndrepte spre remedierea acestei probleme construind noi spații pentru staționarea autoturismelor. Deși primarul Decebal Făgădău a promis în campania electorală consturirea a 4 parcări supraetajate, 1 parcare subterană și parcări în cartierele rezidențiale, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, constănțenii fiind nevoiți să aducă adevărate lupte pentru puținele locuri de parcare în oraș. În schimb, Primăria propune un nou Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța.

Astfel, foarte important, pentru parcările rezidențiale, rezervarea locurilor de parcare va fi valabilă de luni până vineri în intervalul orar 17:00-08:00, inclusiv sâmbăta, duminica și în zilele stabilite ca fiind sărbători legale, când programul este 00:00-24:00. Prin urmare, în intervalul 08:00-17:00 de luni până vineri inclusiv deținătorul autorizației rezervare loc parcare nu are niciun drept de folosință prioritară asupra locului de parcare, oricine putând folosi acel loc.

Pentru parcările cu tarif orar, programul de taxare este de regulă 08:00-17:00, dar el poate fi modificat individual pentru fiecare parcare. Pentru parcările mixte (de reședință și cu tarif orar), programul stabilit de regulă va fi 08:00-17:00, iar în restul intervalului locurile de parcare pot fi atribuite riveranilor. Pentru parcările comerciale, beneficiarul are drept de folosință asupra locului de parcare pe întreaga perioadă a autorizației de rezervare loc parcare/contractului.

Dovada dreptului de utilizare a locului de parcare, în parcările de reședință, se face prin autorizația de parcare, care va fi poziționată pe bordul autoturismului, la loc vizibil. Așadar, ar trebui să dispară plăcuțele și mecanismele care semnalizau și blocau fizic accesul pe locurile de parcare.

Cei care nu vor respecta prevederile Regulamentului, sunt pasibili de amendă. Astfel, ocuparea unui loc de parcare fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost făcută plata, neexpunerea la loc vizibil de către șoferi în parbrizul mașinii a tichetului de parcare, utilizarea fără drept a locurilor de parcare rezervate, nerespectarea programului instituit pentru parcările de reședință, refuzul de a elibera un loc de parcare rezervat la solicitarea titularului autorizației, toate acestea se pedepsesc cu amendă de la 600 la 1000 lei.

Actualitate